Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Prețurile polițelor RCA i-au scos pe transportatori în stradă
Sute de transportatori rutieri au protestat miercuri în mai multe zone ale țării. Protestul, care nu a fost asumat de organizațiile profesionale ale șoferilor, a fost determinat, în principal, de prețurile mari ale polițelor RCA şi de creșterea accizei la motorină. O delegație a protestatarilor a fost primită ieri la Guvern.
Traficul autovehiculelor pe Centura Capitalei a fost blocat miercuri de circa 50 de autocamioane și tractoare care au circulat cu viteză minimă. „Principala nemulţumire a transportatorilor este preţul RCA foarte mare în comparaţie cu statele din vestul Europei şi acciza la motorină. Ca şi ordin de mărime, o medie a poliţei RCA la noi este undeva la 3.000 de euro pe an şi într-un stat din vestul Europei este de până în 1.000 de euro, iar preţul accizei a crescut de la 1 ianuarie cu 30 de bani pe litru”, a declarat, pentru Agerpres, unul dintre protestatari, Alexandru Perţea.
Marșuri similare de protest ale transportatorilor, cărora li s-au alăturat pe alocuri câțiva fermieri, au mai avut loc la Buzău, Brăila, Botoşani.
„S-au adunat foarte multe probleme la care nimeni din Guvern sau din ministerele de resort nu vrea să se aplece şi evident că oamenii se manifestă”, a afirmat preşedintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi - FORT, Augustin Hagiu. El a enumerat câteva dintre nemulțumirile transportatorilor: „faptul că RCA-ul a explodat în ultimii doi ani, practic s-a triplat la clasa B0, faptul că în continuare avem probleme mari la frontierele de sud şi de vest - timpi de aşteptare, abuzuri, faptul că se pregăteşte o triplare a valorii taxelor de drum începând cu ianuarie 2025, faptul că nu există dialog absolut deloc”.
În ceea ce priveşte RCA, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România - COTAR, a anunțat că există asigurători din afara ţării, care sunt dispuşi să încheie polițe la tariful de referinţă al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
„Vă dau o declaraţie oficială: am găsit firme de afară care vor veni şi ne vor încheia nouă, transportatorilor, poliţe RCA la tariful de referinţă, adică cel afişat pe site-ul ASF-ului. Nu cum se întâmplă astăzi. Adică la B0, un camion de 16 tone plăteşte 15.000-16.000 de lei, iar tariful de referinţă este de 8.700 de lei”, a spus Ştefănescu, potrivit Agerpres.
El a ținut să menționeze că, în această perioadă, organizaţia sa nu este implicată în nici o formă de protest. „Încercăm pe cale amiabilă cu guvernanţii, cu miniştrii, să obţinem ceea ce vrem pentru breasla noastră”, a declarat șeful COTAR. La fel, reprezentanţii unor organizaţii agricole au anunţat că nu au nici o legătură cu protestul spontan al fermierilor, însă au confirmat participarea unor membri din organizaţiile lor. (C. Z.)