Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Prima medalie de aur a României la JO de la Rio
Echipa feminină de spadă, alcătuită din Ana-Maria Popescu (ex-Brânză), Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu, a adus prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, joi, după ce a învins China, deținătoarea titlului, în finală, cu scorul de 44-38.
Fără îndoială, eșecul din proba de simplu le-a motivat pe spadasinele României. Acestea „nu mai voiau să se facă de râs” prin ratarea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Rio, afirmă Ana Pascu, vicepreședinta Federației Internaționale de Scrimă (FIS), cea care le-a oferit medaliile sportivelor. „Le-a motivat înfrângerea de la simplu. A fost o mobilizare extraordinară, pentru că nu mai voiau să se facă de râs. Au considerat că la Londra s-au făcut de râs. Atunci nici n-au mai ieșit din camere. Cu toate că nu este rușinos să pierzi, toată lumea vine aici să participe. Nu pot să câștige toți medalii. Dar fetele sunt foarte bucuroase acum. Asta pentru că ne-au făcut o mare bucurie nouă și familiilor lor. Toți au făcut sacrificii, nu este ușor”, a spus oficialul FIS, citat de Agerpres.
În finala cu China, Ana-Maria Popescu a început cu dreptul și a adus avantaj României în releul cu Sun Yujie (1-0). Simona Pop a conservat avantajul în duelul cu Xu Anqi (5-4), iar Simona Gherman a mărit avansul tricolorelor în confruntarea cu Sun Yiwen (9-6). Sun Yujie a redus din diferență în releul cu Simona Pop (10-9), dar Popescu a ajutat la desprinderea echipei României după asaltul cu Hao Jialu (14-9). Simona Gherman a dus scorul la 21-14, în urma duelului cu Xu, iar rezerva Loredana Dinu a făcut ca avantajul să fie maxim, 24-16, în fața chinezoaicei Hao. Sun Yujie a apropiat China la cinci tușe (25-30) după confruntarea cu Gherman, dar Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la JO din 2008, a încheiat magistral meciul cu Xu (44-38).
Ieri, Ana-Maria Popescu declara că această medalie de aur câștigată de echipa de spadă a României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro aparține „copiilor” din loturile de juniori care au fost parteneri de antrenament în perioada de pregătire. „Rezultatul acesta este al celor care ne-au ajutat. Și să știți că au fost puțini, au fost zece la număr colegii care au venit și ne-au ajutat. (...) Copiii aceia au venit pe timpul lor, și-au rupt din vacanța lor să vină să ne ajute. Nu ne permiteam să greșim ca la Londra, să ne antrenăm cu o altă echipă. Era singura noastră opțiune să ne folosim practic de acești copii. Deci, este și meritul lor că am ajuns aici, pentru că au încercat pe cât posibil să ne pună probleme și să ne ajute la antrenamente. Este mare lucru, iar asta înseamnă pură pasiune. Mi-aș dori ca ei să fie cei ajutați. Noi chiar dacă primim totul, și ei trebuie să fie ajutați”, a spus campioana olimpică. Cât privește parcursul ei sportiv viitor, aceasta a spus că, deocamdată, nu știe dacă va concura și la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. „Momentan nu zic nimic de Tokyo 2020, dar la anul, la Mondiale, chiar vreau să fiu prezentă. Acolo încă nu mi-am încheiat socotelile. Vom vedea”, a precizat Ana-Maria Popescu.
Spadasinele române au fost susținute din tribune de alți sportivi din delegația țării noastre la Rio, printre care și echipa feminină de handbal. Gimnasta Cătălina Ponor le-a felicitat pentru că „au spart gheața”, după cum a scris în mesajul postat pe o rețea de socializare. Este a patra medalie olimpică de aur a scrimei românești, după cele obținute de Mihai Covaliu la sabie individual, în 2000, la Sydney, de Laura Badea, la floretă individual, în 1996, la Atlanta, și de Ionel Drâmbă, la floretă individual, la Ciudad de Mexico, în 1968. În același timp, este prima medalie olimpică de aur câștigată de scrima românească la echipe, potrivit Agerpres.
La Rio, România a dispus de SUA în sferturi, cu 24-23, prin „tușa de aur”, în semifinale a trecut de Rusia, cu 45-31, iar în finală a învins China cu 44-38. Medaliile de bronz au fost adjudecate de Rusia (Tatiana Logunova, Violetta Kolobova, Liubov Șutova, Olga Kocineva), care a învins Estonia (Irina Embrich, Julia Beljajeva, Erika Kirpu, Kristina Kuusk) cu scorul de 37-31 în finala mică.