Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Prime energetice de maximum 15.000 de euro pentru locuințe
Circa 9.000 de români pot beneficia de câte 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuinţelor, prin programul de finanţare „Casa Eficientă Energetic”, care a debutat marţi.
Potrivit Ministerului Mediului, programul își propune reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră și are un buget de 430 de milioane de lei.
Pot aplica proprietarii locuinţelor unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcţie având regim de înălţime de cel mult trei niveluri.
Prima energetică este în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului o finanţează prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul lucrărilor, dar nu mai mult de 15.000 de euro.
„Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereţii exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiş”, spune ministrul Costel Alexe.
Cheltuielile eligibile ale programului „Casa Eficientă Energetic” vizează instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED etc. Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească, după implementarea acestuia, cu cel puţin o clasă energetică.
Cei interesaţi de „Casa Eficientă Energetic” trebuie să depună on-line, la adresa https://cee.afm.ro/, cererea însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.
(C. Zamfirescu)