Problema cotei de lapte este dezbătută din nou de miniştrii europeni

▲ La începutul acestui an, miniştrii europeni au căzut de acord asupra unei creşteri cu 2 procente a cotelor pentru anul fiscal 2008-2009, însă, acum, toate cele 27 de ţări au păreri diferite cu privire la cotă ▲ Unele ţări vor creşteri mai mari ale cotelor, altele vor să fie eliminate, în timp ce o a treia categorie de state ar vrea ca acestea să rămână neschimbate ▲ Nerespectarea cotelor date de UE atrage sancţiuni drastice ▲

Spinoasa problemă a cotelor de lapte a ajuns din nou în centrul dezbaterilor miniştrilor Agriculturii, în eforturile de a definitiva planurile de pregătire a sectorului produselor lactate pentru sfârşitul perioadei de subvenţionare. Creat la mijlocul anilor 1980 pentru a rezolva notoriul surplus de lapte din UE, sistemul naţional de cote urmează să fie desfiinţat în 2015, în cadrul unei reforme ample a politicii agricole comune. Pentru a atenua durerea financiară pe care o va simţi industria laptelui la nivel comunitar şi pentru a ajuta sectorul să fie gata pentru sfârşitul limitărilor de producţie, comisarul pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel, a sugerat creşteri anuale ale cotelor cu un procent începând din 2009, relatează Reuters. La începutul acestui an, miniştrii europeni au căzut de acord asupra unei creşteri cu 2 procente a cotelor pentru anul fiscal 2008-2009 pentru a face faţă cererii tot mai mari şi preţurilor în creştere. În timpul dezbaterilor din cadrul ultimei reuniuni informale a miniştrilor Agriculturii, desfăşurată în Slovenia în zilele de 26 şi 27 mai, cele 27 de ţări membre s-au arătat mai divizate ca oricând în privinţa cotelor de lapte, cărora, susţin diplomaţii, li s-a dat o importanţă disproporţionată faţă de semnificaţia lor.

Unele ţări vor cote mai mari, iar altele cer eliminarea lor

Unele ţări vor creşteri mai mari ale cotelor, altele vor să fie eliminate, în timp ce o a treia categorie de state ar vrea să rămână neschimbate. Câţiva miniştri au spus că majorarea cotelor trebuie decisă anual în funcţie de situaţia de pe piaţă. „Piaţa laptelui este una foarte volatilă. Trebuie să examinăm situaţia în fiecare an“, a declarat ministrul francez al Agriculturii. În opinia Austriei şi Finlandei, în stabilirea cotelor de lapte trebuie să se ţină seama de regiunile cu dezavantaje economice sau de mediu, cum sunt zonele montane sau cele cu puţine locuri de muncă. „Sunt împotriva eliminării cotelor de lapte“, a declarat ministrul austriac al Agriculturii, Josef Proell, după reuniune. „În jur de 70% din teritoriul austriac este montan. Nu putem fi competitivi fără cote. Dacă acestea vor fi eliminate, vom avea nevoie de alte măsuri pentru a ajuta acest sector“, a argumentat el. Olanda, în schimb, un producător major de produse lactate, a avut o poziţie diametral opusă şi a cerut cote cu 2-3 procente mai mari în fiecare an.

Amenzi pentru statele care nu respectă cotele de lapte

Comisia Europeană aplică amenzi în fiecare an pentru statele care nu respectă cotele, respectiv pentru supraproducţia de lapte. Acest mecanism, considerat superconstrângător, datează din 1984 şi se aşteaptă să rămână în vigoare până cel puţin în 2011, când Comisia va prezenta un raport despre cum va evolua sectorul după eliminarea cotelor. În negocierile cu Uniunea Europeană, România a primit dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, din care două milioane de tone sunt alocate pentru vânzare directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare. Nivelul cotelor de producţie la lapte a crescut cu 2% pentru toate statele UE, de la 1 aprilie 2008. Acest lucru este important pentru România deoarece va ajuta la restructurarea sectorului, în condiţiile în care aproape 300.000 de ferme de creştere a vacilor urmează să fie finalizate în anii 2008-2009. Unul dintre motivele creşterii cotei de producţie de lapte la nivelul UE a fost acela de a scădea preţul de vânzare-cumpărare a cotei pentru a pregăti o tranziţie mai uşoară în momentul în care se va renunţa la cotă, în anul 2015, dar şi pentru echilibrarea cererii şi ofertei din piaţă.