Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Producătorii de carne de pasăre au rămas fără subvenţia de 1,6 lei/kg
▲ Subvenţia actuală la carnea de pasăre, de 1,6 lei pe kilogram, a dispărut de la 1 ianuarie, potrivit normelor europene, deoarece expiră perioada de tranziţie de trei ani în care România putea acorda aceste subvenţii ▲ Autorităţile române au anunţat că vor notifica la Bruxelles în cel mai scurt timp formele de ajutor care vor putea fi acordate începând din acest an ▲
Alocarea unor fonduri de la bugetul de stat pentru susţinerea activităţii de bunăstare în sectorul avicol ar putea reduce impactul resimţit de crescătorii autohtoni de păsări din cauza anulării subvenţiilor din acest sector, începând cu ianuarie 2010. „Am făcut demersuri la Ministerul Agriculturii pentru obţinerea unor subvenţii pe activitatea de bunăstare, această reglementare fiind acceptată în regulamentul Comisiei Europene. Acest sprijin va fi notificat la Bruxelles şi consider că există şanse să înlocuim subvenţiile primite până la finele acestui an“, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR), Ilie Van. Acesta a precizat că este vorba de un sprijin, în medie, de 1,6 lei/kg de pasăre pui, similar cu subvenţia primită de crescători din bugetul de stat în perioada 2007-2009. „Pe bunăstare sunt derulate mai multe activităţi în fermele avicole, cu costuri mult mai mari, dar sunt acceptate pentru finanţare din bugetul de stat, deoarece nu distorsionează piaţa UE. Aceste tipuri de activităţi sunt incluse în cutia verde a UE, pentru că se obţin produse mai curate“, a spus Van. Pentru ianuarie există stocuri Potrivit sursei citate, pentru obţinerea acestor tipuri de subvenţii, crescătorii trebuie să respecte anumite reguli pe perioade de cel puţin cinci ani şi de cel mult şapte ani. În ceea ce priveşte scumpirile cu 20% pentru carnea de păsare, anunţate cu 1 ianuarie 2010, pentru a compensa anularea subvenţiilor, Van a precizat că nu se va întâmpla acest lucru pentru că, în prezent, există un excendent de stocuri, iar luna ianuarie este o lună cu vânzare lentă. „Acum avem stocuri suficiente şi nu cred că se vor înregistra majorări de preţuri la carnea de pasăre, în condiţiile în care ianuarie este o perioadă cu vânzare lentă. Acest lucru s-ar putea vedea spre sfârşitul lunii februarie, dacă o parte dintre producători se retrag de pe piaţă din lipsă de resurse financiare şi din cauza scăderii ofertei. Noi sperăm totuşi că vom putea obţine aceste subvenţii pe bunăstare, pe activităţile efectuate deja de unii producători din resurse proprii“, a adăugat Van. În prezent, preţurile la carnea de pasăre la poarta fabricii se ridică la 5,8 lei pe kilogram de carcasă, iar în magazin ajung la circa 7-8 lei kg în carcasă. Potrivit lui Van, în 2009 crescătorii români de păsări au reuşit să îşi dubleze exporturile, de la 9.000 de tone în 2008 la circa 20.000 de tone. Cu toate acestea, circa 25% din carnea de pui de pe piaţă, respectiv 100.000 de tone pe an, provine din importuri, Olanda fiind ţara de unde provin cele mai mari cantităţi de pulpe de pui. „Deorece între ţările UE nu se plăteşte TVA, importatorii cumpără carnea din afară şi aici pot să o vândă mai ieftin decât producătorii locali. Din păcate, autorităţile nu au luat nici o măsură pentru stoparea acestor practici de evaziune fiscală“, a explicat Van.