Produse alimentare româneşti protejate pe piaţa europeană, din 2008

▲ Cei care vor să-şi protejeze produsele trebuie să se înregistreze la MADR cu documente în care sunt specificate numele produsului, materiile prime din care este obţinut şi zona de provenienţă din ţară ▲ Timpul maxim prevăzut în legislaţia comunitară pentru atestarea denumirii de origine este de şase luni ▲

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a început înregistrarea mărcilor româneşti din 15 noiembrie, dar până în prezent nici un producător nu s-a grăbit să îşi protejeze mărcile propii pe piaţa europeană. Cei care vor să-şi protejeze produsele trebuie să se înregistreze la MADR cu documente în care sunt specificate numele produsului, materiile prime din care este obţinut şi zona de proveninenţă din ţară. Potrivit MADR, România va avea primele produse protejate pe piaţa europeană cel mai devreme la jumătatea anului viitor, întrucât lista mărcilor înregistrate trebuie aprobată de Comisia Europeană (CE), aceasta având la dispoziţie şase luni. Obţinerea atestării naţionale pentru un produs dintr-o denumire de origine protejată, de exemplu salamul de Sibiu, brânza de Moeciu sau cârnaţii de Pleşcoi, permite oricărui producător din România să fabrice acel produs, dacă respectă toată documentaţia prevăzută în caietul de sarcini. Ulterior, după obţinerea atestării naţionale, MADR solicită la Bruxelles o atestare comunitară care oferă protecţie faţă de produsele de acest gen realizate în ţările UE.

Problema „Salamului de Sibiu“

Protecţia comunitară a denumirii de origine pentru salamul de Sibiu arată că numai pe teritoriul României mai poate fi fabricat acest produs, de orice producător care respectă parametri din caietul de sarcini. Perioada de atestare comunitară se poate prelungi chiar şi până la un an, deoarece numai pentru obţinerea denumirii naţionale termenul legal este de cel puţin două luni - perioadă în care un alt producător poate contesta solicitarea primului producător, dacă acesta nu respectă toate prevederile din caietul de sarcini. Timpul maxim prevăzut în legislaţia comunitară pentru atestarea denumirii de origine este de şase luni. Certificarea efectivă a denumirii de origine se face de un organism extern acreditat de MADR - în prezent sunt un număr de 12 de astfel de organisme pe piaţa românească - acestea solicitând un tarif de analiză a documentaţiei de certificare situat între 500 şi 1.000 de euro. Obţinerea acestei certificări oferă producătorului posibilitatea de a utiliza eticheta specifică a produsului cu denumire de origine protejată. La ora actuală, conform legislaţiei din 2004 - înlocuită cu cea din 2007 - sunt peste 70 de denumiri de origine în România pentru care s-ar putea cere protejarea acestora. Acestă legislaţie nu se referă la băuturi (vinuri, ţuică), ci doar la produse alimentare. În ceea ce priveşte produsele tradiţionale pentru care MADR a făcut o listă de circa 1.500 de astfel de produse, doar pentru a prezenta potenţialul României, sistemul de protecţie al acestora se referă doar la reţeta produsului. Practic, produsele tradiţionale pot fi fabricate oriunde, chiar dacă reţeta este protejată pentru un producător român.