Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Profesori şi teologi, la „Dezbateri culturale sibiene“
Centrul de Cercetare Ecumenică al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu a deschis marţi, 10 martie, seria de manifestări puse sub titlul „Dezbateri Culturale Sibiene“. Prima întâlnire a avut titlul „Violenţă în numele religiei? O dezbatere interdisciplinară“ şi a adunat profesori de la mai multe universităţi.
Prima dezbatere publică din seria pregătită de organizatori a avut loc la Biblioteca Judeţeană „ASTRA“ din Sibiu şi a avut ca invitaţi personalităţi de marcă din domeniul teologiei şi ştiinţelor politice. Dezbaterea pe tema menţionată a adus faţă în faţă ideile prof. dr. Jürgen Moltmann, cercetător şi profesor-emerit al Universităţii din Tübingen, un nume de rezonanţă la nivel internaţional în cercetarea teologică şi ale prof. dr. Radu Carp, profesor de ştiinţe politice în cadrul Universităţii din Bucureşti. De asemenea, întâlnirea a avut şi doi coreferenţi, pe pr. prof. Dr. Dorin Oancea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ şi conf. dr. Eugen Străuţiu de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu.
Dezbaterea a fost condusă de prof. dr. Ştefan Tobler, director al Centrului de Cercetare Ecumenică şi moderată de lect. univ. dr. Ciprian Toroczkai de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
La dezbatere au participat cadre universitare, între care decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, şi pe prof. dr. Hermann Pitters de la Departamentul de Teologie Protestantă al universităţii sibiene, protopopi, preoţi, intelectuali, oameni de cultură şi studenţi. Pentru că prof. Jürgen Moltmann nu a fost prezent la dezbatere, referatul a fost citit de prof. dr. Ştefan Tobler, iar după prezentarea celorlalte comunicări ştiinţifice au urmat dezbaterile, întrebările şi comentariile pe marginea celor expuse. Expunerea a fost realizată în limba română şi în limba germană, cu traducerea aferentă pusă la dispoziţia participanţilor.
„Dialogul cultural interetnic şi interreligios“
Proiectul „Dezbateri culturale sibiene“ are în vedere promovarea dialogului social la nivelul comunităţii sibiene, având ca subiect teme de interes naţional şi internaţional, cu specific economic, social, spiritual şi moral, precum şi dezvoltarea intervenţiei comunitare prin dezbateri cu ajutorul personalităţilor în domeniu, recunoscute la nivel internaţional, naţional şi local.
„Organizarea acestor manifestări sub titlul «Dezbateri culturale sibiene» oferă o alternativă culturală cu impact asupra comunităţii locale sibiene, urmărind aducerea în lumină a unor probleme de natură socială, economică şi etică. Dificultăţile economice actuale au dus la pierderea valorilor tradiţionale, la scăderea impactului factorului religios şi la diminuarea drastică a credinţei religioase de a se putea implica în problemele actuale ale societăţii. Astfel, factorii educaţionali şi morali ai credinţei religioase trebuie aduşi în actualitate şi relaţionaţi cu problemele sociale, culturale şi etice ale perioadei globalizării. Evenimentul reprezintă o nouă oportunitate în ceea ce priveşte dialogul cultural interetnic şi interreligios, stimularea dialogului între comunitate şi mari specialişti în domeniu, aducerea în prim plan a celor mai actuale probleme sociale care afectează la nivel global omenirea, identificarea rolului şi importanţei valorilor locale, naţionale în arealul internaţional“, se menţionează în comunicatul oficial al Centrului de Cercetare Ecumenică.