Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Program guvernamental de conversie în lei a creditelor
Posesorii de credite ipotecare cu restanţe mai mici de 60 de zile şi venit net maxim de 3 mii de lei vor beneficia de un program guvernamental de conversie a creditelor din valută în lei, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Finanţelor Publice. În acelaşi timp, peste 5.800 de clienţi s-au înscris la negocieri colective cu cele şapte bănci la care au credite în franci elveţieni, cu scopul de a obţine o rată mai mică.
Autorităţile încearcă să promoveze un proiect de lege care să vină în ajutorul persoanelor care au accesat credite ipotecare în valută a căror valoare s-a apreciat cu peste 50% faţă de leu din momentul acordării creditului şi până în prezent. Este vorba despre un program guvernamental de conversie a creditelor din valută în lei cu 15% discount din suma rezultată în urma conversiei şi 50% garanţii de stat, potrivit unui proiect de lege postat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, citat de Agerpres. Potenţialii beneficiari trebuie să fie posesori de credite ipotecare, care au restanţe la plată mai mici de 60 de zile şi venitul net de maxim de 3.000 de lei.
Mai mult, este vorba doar de creditele ipotecare sau imobiliare a căror valoare, după conversie şi aplicarea discountului de 15%, nu depăşeşte 300.000 de lei. În plus, rata lunară rezultată trebuie să fie mai mică decât echivalentul în lei dinaintea conversiei. "Facilitatea este valabilă un an, costul noului credit va fi format din ROBOR la 6 luni plus o marjă care nu poate depăşi marja din creditul iniţial. Marja va include toate comisioanele şi cheltuielile obligatorii legate de finanţare, în toate etapele finanţării. Garanţiile vor fi acordate de stat în limita unui plafon de un miliard de lei", se mai arată în proiect. Agerpres scrie că băncile ar fi de acord cu acest proiect promovat de Guvern, însă mai este nevoie de avizul Băncii Naţionale a României, discuţiile pe acest proiect urmând să fie reluate în următoarele şedinţe de guvern.
În acelaşi timp, peste 5.800 de clienţi cu credite în franci elveţieni s-au înscris la negocieri colective cu cele şapte bănci care au acordat cele mai multe credite în moneda elveţiană, cu scopul de a obţine o rată mai mică, dar fără prelungirea perioadei de rambursare a împrumutului, aceştia urmând să fie reprezentaţi de Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Grupul Clienţilor cu Credite în CHF şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Reprezentanţii clienţilor au transmis băncilor invitaţii la negocieri şi speră ca prima întâlnire să aibă loc la începutul lunii aprilie, iar discuţiile să se finalizeze în maximum o lună. „O negociere individuală este neprofitabilă pentru consumatorul mediu. Mulţi dintre ei se tem că propunerile băncilor ascund, în fapt, capcane şi că, în final, ajung să fie mai îndatoraţi la final dacă acceptă propunerile băncilor. Doleanţa clienţilor este să se ajungă la o rată mai mică fără prelungirea perioadei (de rambursare a creditului - n.r.). Modalităţile pe care le propunem în acest sens sunt reduceri sau eliminări de comisioane, reduceri de dobânzi, respectiv ale marjelor aplicate peste LIBOR sau o conversie a creditelor. Şi în cazul conversiei propunem două modalităţi: la cursul zilei, cu aplicarea unui discount semnificativ, sau la un curs mai mic, negociat cu banca“, a declarat preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Alin Iacob, citat de Agerpres. Reprezentanţii clienţilor susţin că vor analiza contractele de credit ale clienţilor care s-au înscris la negocieri, astfel încât să se propună soluţii colective avantajoase tuturor. (Oana Nistor)