Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Program pentru tinerii antreprenori în agricultură
Alarmată de criza demografică, îmbătrânirea populaţiei şi migrarea forţei de muncă active cu care se confruntă agricultura românească, o asociație a fermierilor din România a lansat programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, prin care urmăreşte pregătirea unei noi generaţii de antreprenori agricoli. La program participă, în sesiunea 2019-2020, 18 tineri din diferite judeţe ale ţării, iar pentru sesiunea următoare (2020-2021) s-au înscris deja 14 tineri.
Programul se adresează tinerilor absolvenţi de facultate sau copiilor de fermieri care, la finalul cursurilor, vor fi capabili să-şi asume responsabilități sociale, să gestioneze o fermă, să poarte negocieri la minister, la Parlament, la Bruxelles.
„Am ales patru teme pentru care să-i pregătim, iar prima este reprezentarea”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, asociația care a inițiat acest proiect.
În opinia sa, schimbarea de atitudine, asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii, precum şi înnoirea sunt celelalte teme importante pentru pregătirea tinerilor fermieri români.
„În ceea ce priveşte schimbarea de atitudine, trebuie ca tinerii să se implice în acţiuni de promovare şi reprezentare şi să îşi asume responsabilităţi sociale. Asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii - asta înseamnă că agricultura trebuie să funcţioneze indiferent dacă se prăbuşeşte pământul sau nu, iar legat de înnoire, tinerii sunt cei mai dornici să aplice noul. De aceea vorbim de agricultură digitală. Vrem să creăm rezultate pe termen lung”, a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres, la evenimentul de lansare a programului.
În cadrul acestuia, în sesiunea 2019-2020 sunt pregătiţi 18 tineri din diferite judeţe ale ţării, iar pentru sesiunea următoare (2020-2021) s-au înscris deja 14 tineri.
„Tinerii care au intrat în aceste cursuri sunt absolvenţi de facultate sau copii de fermieri, dar nu doar cu studii agricole, ci şi economice, drept, comunicare, ştiinţe politice. Unii lucrează deja în ferme, unii au preluat parţial sau total activitatea fermei, alţii au interese pentru alte domenii. Vor să reprezinte interesele României la Bruxelles sau la minister sau la APIA”, a precizat reprezentantul organizaţiei.
Cursurile sunt structurate pe trei module - unul de inițiere în diplomaţie şi protocol, comunicare şi vorbire în public, tehnici de negociere, altul de aspecte legislative sau fiscale şi al treilea cu stagii de internship în organizaţii europene şi în firme - și se vor desfăşura timp de o săptămână pe lună pe parcursul a şase luni.
Potrivit unor studii privind criza demografică prezentate de asociație, în 2017, la fiecare trei minute, un român a părăsit ţara pentru a lucra în străinătate (aproximativ 220.000 de tineri, cu vârsta între 20 şi 40 de ani), circa 50% dintre aceştia fiind din urban şi 50% din rural.