Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Programe de susținere pentru proprietarii de mașini vechi
Autoritățile caută soluții cât mai puțin dureroase pentru a reduce vârsta parcului auto național, aceasta fiind și o cerință a Comisiei Europene, discutată la negocierile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Trebuie să creăm alternative pentru cetăţeni, nu numai sancţiuni şi impozitări mai mari”, a spus ministrul mediului.
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Tanczos Barna, a afirmat, în mai multe rânduri, că nu este adeptul taxelor mărite și preferă programele de susţinere pentru proprietarii de maşini în vederea eliminării autoturismelor vechi poluante din trafic.
„Interdicţiile sunt foarte greu de justificat din punct de vedere juridic. România a pierdut procese la Curtea Europeană de Justiţie pe taxa auto tocmai pentru că ele, juridic, nu au fost fundamentate cum trebuie. Eu sunt adeptul programelor de susţinere pentru proprietarii de maşini şi în contrapartidă să existe poate un alt tip de aplicare a impozitelor locale în cazul acelor maşini (vechi, n.r.)”, a afirmat Tanczos Barna, luni, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
Săptămâna trecută, ministrul mediului a menţionat că o măsură privind maşinile mai vechi de 15 ani va fi adoptată, posibil până la finele anului, în condiţiile în care inclusiv Comisia Europeană insistă pentru măsuri destinate reducerii vârstei parcului auto.
„Inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto. Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - n.r.). Comisia ne-a recomandat să găsim o soluţie pentru maşinile mai vechi de 15 ani. (…) Va exista pentru maşinile mai vechi de 15 ani cu siguranţă o măsură într-un timp relativ scurt. Se discută acum la nivel guvernamental cu ministerele de resort care ar fi varianta”, a spus Tanczos, la TVR.
Întrebat cât de mare ar putea fi o eventulă viitoare taxă pentru maşinile vechi, ministrul a răspuns că nu s-a discutat efectiv de taxă şi probabil nu va fi aplicată de Ministerul Mediului. „Din punctul meu de vedere, trebuie o măsură în balans, adică să avem şi un sprijin pentru cei care renunţă şi, în paralel, să avem o altă abordare, pe taxe locale, de exemplu. Să vedem care va fi soluţia ce va fi propusă până la urmă de Guvern. Încă o dată: este o măsură cerută şi de Comisia Europeană şi va fi implementată probabil în cel mai scurt timp”, a explicat ministrul.
De la 1 februarie 2017, taxa auto a fost eliminată, iar toţi cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor urmau să-şi primească banii înapoi. Potrivit ANAF, începând din 2017, statul a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 milioane de cereri. (C. Z.)