Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Proiect de creștere etapizată a alocațiilor pentru copii
Ministrul muncii şi protecţiei sociale a propus Guvernului un proiect de ordonanţă referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii, prin care alocaţiile urmează să fie dublate, după un calendar ce are cinci etape. Prima mărire va fi în septembrie, de 20%, urmată de câte două etape de creştere, tot de câte 20%, în 2021 și 2022.
Potrivit proiectului de ordonanţă referitor la majorarea alocaţiilor pentru copii, va fi o primă mărire cu 20% în septembrie, aferentă lunii august, iar alocația va ajunge la „185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani“, a explicat ministrul muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru, la finalul şedinţei de Guvern.
Ministrul a spus că următoarele etape de creştere vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot de 20%, „ca şi el pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an“, respectiv o alta în august, tot de 20%. Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie.
„Astfel, la finalul lui 2022, vom avea o creştere a alocaţiilor de 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv de 600 de lei pentru copii între zero şi 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani. Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului, o propunere care are în vedere atât dorinţa legiuitorului şi decizia Curţii Constituţionale, cât şi posibilităţile pe care bugetul azi, marcat de această pandemie, care a avut un efect direct în economie, le poate susţine, respectiv o creştere care să poată să fie susţinută în bugetele pentru anul viitor şi respectiv pentru 2022“, a precizat ministrul muncii.
În ceea ce privește sumele în plată pentru alocaţiile copiilor, acestea vor ajunge la sfârşitul anului 2022 la 14 miliarde de lei, în condiţiile în care impactul bugetar al creşterii acestor alocaţii pentru perioada rămasă din acest an este de 500 de milioane de lei, a mai spus Violeta Alexandru, citată de Agerpres.
„Impactul bugetar în estimarea pe care am făcut-o este de 500 de milioane de lei pentru perioada de până la sfârşitul anului. Anul viitor se adaugă sumelor în plată încă 3 miliarde de lei, vorbesc de 2021, iar în 2022 încă 2,8 miliarde de lei. Practic, la sfârşitul anului 2022, vom ajunge la 14 miliarde de lei în plată pentru alocaţiile din România“, a spus ministrul.
Întrebată dacă a luat în calcul posibilitatea ca acest proiect de OUG să pice în Parlament şi dacă a discutat cu ministrul finanţelor despre existenţa sumelor necesare la buget, şeful de la Muncă a răspuns: „Eu plec de la premisa că există dorinţă reală de a creşte alocaţiile“.