Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Proiect de prevenire a abandonului școlar în Deltă
Elevi din comunităţi defavorizate din judeţul Tulcea au participat, săptămâna trecută, la un atelier de colinde prin sistemul de teleprezenţă, „Colinde, colinde, e vremea telecolindelor”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), atelierul fiind una din activitățile din cadrul proiectului „Accesibilizarea ofertei de educaţie şi formare pentru comunităţi şcolare defavorizate din judeţul Tulcea, prin utilizarea resurselor educaţionale deschise - ACCED”.
„Această activitate face parte din campania prin care încercăm să valorizăm tradiţiile, cultura comunităţii, să-i valorizăm pe copiii care provin din medii defavorizate şi care au nevoie să fie încurajaţi şi implicaţi în activităţi care să le arate că sunt talentaţi”, a menţionat, pentru Agerpres, coordonatorul campaniei de conştientizare din cadrul proiectului, inspectorul școlar Marinela Peiciu.
Ea a mai spus că în cadrul campaniei s-au derulat şi alte activităţi de educaţie comunitară cu scopul de a preveni abandonul şcolar.
„În judeţul Tulcea, fenomenul abandonului şcolar nu este foarte grav, iar în ultimul an s-a diminuat procentul, dar în lupta cu abandonul trebuie să existe consecvenţă. Este tardiv să lupţi cu abandonul şcolar odată instalat şi de aceea este bine să existe intervenţii susţinute timpurii, încă din momentul absenteismului”, a adăugat reprezentanta ISJ.
În proiect sunt implicaţi atât preşcolari, cât şi elevi din clasele a IV-a şi a VIII-a şi persoane înscrise în programul „A doua şansă”. Proiectul ACCED a început în aprilie 2018, se va încheia în aprilie 2021, numără sute de beneficiari şi are un buget estimat de circa 2 milioane de euro.