Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Promovare prin frumos a oraşului de pe Bega
Asociaţia „Timişoara - Capitală Culturală Europeană“ derulează, începând cu anul 2011, un amplu program de promovare a oraşului de pe Bega, prin tot ceea ce are mai de preţ: arta, cultura şi tradiţia. Aceasta invită timişorenii să se alăture acestui demers, pentru ca împreună să cucerească în 2021 titlul de Capitală culturală europeană.
Cunoscut drept „oraşul florilor“ şi chiar „mica Vienă“, Timişoara a intrat de câţiva ani în cursa de cucerire a titlului de Capitală culturală europeană pentru anul 2021. Prin acest angajament, capitala Banatului doreşte să împărtăşească celorlalte oraşe europene propriile valori şi ţinteşte pentru a deveni un pol de excelenţă în spaţiul cultural central european. Pentru o cât mai bună organizare şi coordonare a activităţilor desfăşurate în cadrul acestui proiect, în anul 2011 a fost înfiinţată Asociaţia „Timişoara - Capitală Culturală Europeană“, ce are scop principal pregătirea programului pentru anul 2021, planificarea evenimentelor, asigurarea coordonării şi punerii în practică a măsurilor necesare pentru derularea acestora, precum şi strângerea de fonduri necesare organizării, promovării şi realizării programului.
O misiune culturală de excepţie
„Asociaţia «Timişoara - Capitală Culturală Europeană» a luat fiinţă la iniţiativa Primăriei Municipiului Timişoara şi a societăţii civile, având sprijinul a numeroase instituţii publice. Această iniţiativă s-a bucurat în scurt timp de sprijinul larg venit din partea a peste 100 de reprezentanţi ai instituţiilor culturale, ai instituţiilor publice, ai asociaţiilor şi organizaţiilor implicate în proiecte pentru interesul comunităţii, ai mediului de afaceri, dar şi din partea unor personalităţi din diferite domenii. În urma analizei programului european «Capitale Culturale Europene pentru Timişoara» s-a hotărât să se pună bazele organizaţiei. Valorile asumate de aceasta sunt: participarea şi mobilizarea comunităţii, deschiderea către multiplele culturi şi sectoare de activitate, valorificarea potenţialului multicultural al oraşului, tradiţia, inovaţia şi dimensiunea europeană a Timişoarei“, a menţionat Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei „Timişoara - Capitală Culturală Europeană“.
Asociaţia este o organizaţie nepatrimonială, neguvernamentală, apolitică şi independentă, cu o misiune culturală şi instructiv-educativă. Aceasta va pregăti dosarul de candidatură până în 2015 şi va face toate diligenţele necesare atingerii obiectivului. „Rolul organizaţiei este, în acest moment, să pregătească dosarul de candidatură al oraşului pentru a câştiga titlul în anul 2021. Pentru aceasta, în decursul acestui an, asociaţia va definitiva conceptul şi sloganul candidaturii. Conceptul candidaturii reprezintă punctul de start în construcţia dosarului de candidatură şi înglobează viziunea candidaturii, elementele identitare ale oraşului, în acord cu resursele oraşului şi cu trăsăturile dobândite de-a lungul istoriei sale. Desigur, vor urma etape din ce în ce mai solicitante pentru asociaţie, etape în care aceasta va coordona programe specifice, începute în cadrul acestui proiect european, respectiv programul «Voluntar Timişoara 2021» şi programul «Ambasador Timişoara 2021», va coordona o campanie lansată deja, «Timişoara în orice colţ de Românie», pe care sunteţi invitaţi să o descoperiţi pe pagina de website www.timisoara2021.ro, şi va avea în continuare un aport la elaborarea strategiei culturale a oraşului alături de ceilalţi actori ai vieţii culturale, artistice şi academice a Timişoarei“, a mai precizat Simona Neumann.
Apropiere între popoarele Europei
Potrivit informaţiilor din pagina oficială de website a asociaţiei, titlul de „Capitală culturală europeană“ a fost conceput pentru a sprijini apropierea între popoarele Europei. Aceasta a fost ideea care a stat la baza lansării lui, în iunie 1985, de către Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene. Începând cu 1985, peste 35 de oraşe au fost desemnate Capitale culturale europene, de la Stockholm la Genova, de la Atena la Glasgow şi de la Cracovia la Porto. De-a lungul anilor, acest eveniment a evoluat, fără a pierde din vedere principalul său obiectiv: acela de a pune în evidenţă bogăţia şi diversitatea culturilor europene şi a caracteristicilor lor comune, de a promova o mai bună cunoaştere reciprocă între cetăţenii europeni şi de a încuraja un sentiment al apartenenţei la aceeaşi comunitate „europeană“. În 2013, au fost capitale culturale europene Marsilia (Franţa) şi Kosice (Slovacia). În anul 2014, titlul este deţinut de Riga (Letonia) şi de Umea (Suedia).