Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Protecție pentru „mările libere”
Uniunea Europeană şi 67 de ţări au semnat Tratatul privind Marea Liberă, convenit în martie de ONU, care vizează protejarea apelor marine care nu se află sub jurisdicţia nici unei ţări şi care reprezintă două treimi din oceanele lumii şi cel mai mare habitat al planetei, transmite EFE. Acordul a fost încheiat după ani de negocieri, iar ratificarea sa va permite luarea de măsuri pentru protejarea a cel puţin 30% din mări și oceane, ape ameninţate de poluare, schimbări climatice şi exploatări miniere. Până acum, apele „libere”, situate la peste 200 de mile marine de coastă şi împărţite de toate ţările, au fost gestionate prin acorduri şi organisme fără o jurisdicţie clară şi fără norme adecvate. O invitație de a adera la tratat, adoptat oficial la 19 iunie 2023, ca parte a Convenţiei-Cadru a ONU privind Dreptul Mării, a fost transmisă statelor lumii în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite desfăşurată recent la New York. Printre ţările care l-au ratificat până acum sunt Statele Unite, China, Australia, Germania, Franţa, Spania sau Regatul Unit, fiind de notat absenţa unor puteri precum Rusia sau India de pe lista semnatarilor, remarcă EFE. Pentru a intra în vigoare, Tratatul privind Marea Liberă are nevoie de 60 de ratificări. Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a semnat, în numele României, tratatul, în marja participării la a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a precizat MAE.