Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Puncte de prim ajutor SMURD pe litoralul românesc
Pe plajele cele mai aglomerate din staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Costineşti şi Neptun, unde în ultimii cinci ani au fost înregistrate cele mai multe situaţii de urgenţă, au fost deschise puncte de prim ajutor, dotate cu echipamente sanitare pentru cazuri de urgenţă medicală. Pentru transportul pacienților, echipele de intervenţie de aici vor avea la dispoziţie ambarcaţiuni rapide și vehicule pe şenile.
În acest sezon estival, pe plajele din staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Costineşti şi Neptun vor funcţiona puncte de prim ajutor asigurate de pompierii şi paramedicii SMURD. Corturile sunt dotate cu defibrilator, oxigen şi trusă medicală echipată cu tot ceea ce este necesar pentru menţinerea deschisă a căilor respiratorii. „Vrem să reducem timpii de reacţie, să salvăm mai mulţi oameni. Din păcate, înecuri avem în fiecare an. Anul trecut, în sezonul de trei luni, au fost 25 de înecaţi. În acelaşi timp, oamenii pot să obţină un sfat sau să ajungă ei la punctul de prim ajutor şi de aici se poate lua legătura cu unitatea de primiri urgenţe şi să se decidă dacă este necesar transferul la spital sau nu, sau ce trebuie făcut”, a declarat dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne. Echipele de intervenţie de pe litoral vor avea la dispoziţie ambarcaţiuni rapide şi vehicule pe şenile pentru transportul pacienţilor de pe plajă la arterele rutiere, unde au acces ambulanţele. Șenilatele vor avea şi un paramedic şi deservesc aproximativ 700 de metri de plajă. Mai multe ambarcaţiuni rapide sanitare cu personal calificat sunt pregătite să intervină, pe mare, în situaţii de urgenţă, în zona Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Portul turistic Tomis şi Portul Mangalia. De asemenea, pe lacul Siutghiol va exista permanent o ambarcaţiune a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit autorităţilor, pe lângă aceste ambarcaţiuni mari, care au fost operaţionalizate cu sprijinul Pazei de Coastă, de-a lungul plajelor mai sunt funcţionale şi alte ambarcaţiuni rapide de intervenţie. De asemenea, în zonele intens circulate din municipiul Constanţa, Inspectoratul judeţean va înfiinţa nouă puncte de lucru temporare, dotate cu câte o autospecială de stingere cu apă şi spumă, suplimentar faţă de cele zece subunităţi de intervenţie existente în prezent.
Educație pentru prevenție
Totodată, în judeţul Constanţa vor fi disponibile 10 echipaje SMURD de prim ajutor şi un echipaj, tot SMURD, de terapie intensivă, cu medic. În fiecare weekend, când numărul de turişti creşte foarte mult, o atenţie specială va fi acordată situaţiilor ce pot apărea pe A2 şi A4. Mai multe echipaje vor asigura intervenţiile, inclusiv cele medicale de urgenţă, pe tronsoane prestabilite, cu personal şi tehnică din judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov, după cum a precizat, într-un comunicat, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Planul IGSU include şi o componentă educaţională, de prevenţie a accidentelor de orice tip. Astfel, inspectorii de prevenire vor participa alături de specialiştii constănţeni la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ, în rândul turiştilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor. În total, peste 1.500 de poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră, medici şi paramedici SMURD, precum şi piloţi ai Inspectoratului General de Aviaţie vor asigura misiunile de asigurare a ordinii publice în staţiunile de pe litoral şi vor supraveghea traficul auto spre mare.