Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Puteri sporite pentru BNR la lichidarea băncilor
BNR va avea o implicare mai mare în iniţierea procedurilor de insolvenţă şi lichidare, chiar voluntară, la bănci, iar administratorul special va primi puteri sporite în cazul instituţiilor care intră în stare de insolvenţă, după ce legea va fi modificată la solicitarea FMI.
Autoritatea administratorului special va fi extinsă pentru a putea implementa prompt o serie largă de măsuri de restructurare, inclusiv cumpărări şi preluări, vânzări de active, transfer de depozite, „bridge banks“ (bănci organizate temporar pentru administrarea portofoliului de depozite şi credite ale unei instituţii în situaţie de insolvenţă) şi de reducere a capitalului pentru acoperirea pierderilor, au declarat pentru Mediafax surse oficiale, care citează documentele convenite de autorităţile române cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). În plus, BNR va avea o implicare sporită în a iniţia procedurile de insolvenţă şi lichidare potrivit legii companiilor. Insolvenţa la cererea unei terţe părţi va începe atunci când BNR va decide implementarea măsurilor de restructurare sub administrare specială. În cazul lichidărilor voluntare, va fi necesar acordul băncii centrale privind existenţa unor motive temeinice, inclusiv absenţa stării de insolvenţă. Legislaţia va fi amendată pentru a se asigura că depozitele în limita sumei garantate vor avea un rang special de prioritate în cazul insolvenţei, iar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare se va putea subroga acestor drepturi. De asemenea, viitoarele reglementări vor întări atribuţiile administratorului special faţă de acţionarii băncilor, mai ales în ceea ce priveşte decizia şi măsurile de restructurare. Legea va stabili că vor fi eliminate anumite provizioane prevăzute în legea generală a insolvenţei în cazul în care acestea nu corespund implementării prompte a măsurilor de restructurare, cum ar fi transferul imediat al unei parţi substanţiale de active şi reducerea capitalului pentru acoperirea pierderilor.