Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Rabla“ a revigorat industria auto românească
Etapa a treia şi ultima din acest an a Programului „Rabla“ a ajuns la final, iar, potrivit raportării Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), la data de 11 decembrie se vânduseră 11.135 de unităţi, cu 15,4% mai multe decât în etapa anterioară
„La finalul ultimei etape din acest an, producătorii şi importatorii de autoturisme au raportat comercializarea a 11.135 de unităţi, în creştere faţă de etapa din vară, când numărul autovehiculelor vândute a fost de 9.649“, a declarat, în exclusivitate pentru Agerpres, Adriana Stroe, purtător de cuvânt al AFM. Conform cifrelor, valoarea totală a achiziţiilor din etapa a treia, derulată în perioada 1 septembrie-11 decembrie 2009, a atins valoarea de 42,3 milioane de lei, mai mult faţă de cuantumul raportat în sesiunea precedentă, respectiv 36,6 milioane, dar mai puţin faţă de prima etapă, adică 43,8 milioane de lei. Pe întreg anul 2009, au fost scoase din uz 32.327 autoturisme, echivalentul a 122,8 milioane de lei. Din totalul raportat la nivelul întregului an, producătorul autohton Dacia a vândut cele mai multe unităţi, 18.153 unităţi, în timp ce pe locul secund s-a clasat, la mare distanţă, Renault, cu 2.651 de unităţi. Podiumul este încheiat de Skoda, cu 2.249 exemplare, iar pe următoarele trei locuri s-au clasat modelele Ford (1.622 unităţi), Opel (1.557 unităţi) şi Chevrolet (1.475 unităţi). Cel mai puţin au vândut Honda, Lada şi Audi, respectiv 15, 4 şi 2 unităţi. Potrivit datelor AFM, Programul „Rabla“ a fost realizat în proporţie de 65% din totalul celor 50.000 autoturisme destinate persoanelor fizice în anul 2009, iar per total, în intervalul 2004-2009, au fost scoase din uz aproximativ 107.000 maşini vechi. Pentru anul în curs, bugetul alocat Programului de reînnoire a parcului auto naţional destinat persoanelor fizice a fost de 190 milioane de lei, iar valoarea primei de casare plătită de stat pentru o maşină mai veche de zece ani a fost de 3.800 de lei. Prima de casare, 3.800 de lei La finalul primei etape, derulată în intervalul 20 martie-29 mai 2009, au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme vechi, suma distribuită fiind de 43.863.400 de lei, în timp ce în etapa secundă a „Rablei“, care s-a desfăşurat în perioada 1 iunie-31 august, românii au cumpărat 9.649 autoturisme, suma distribuită fiind de de 36.666.200 de lei. Conform Ghidului de finanţare a Programului „Rabla“ valabil pentru 2010, valoarea nominală a primei de casare pentru autovehicule va fi tot de 3.800 de lei, în timp ce pentru tractoare şi maşini agricole aceasta va ajunge la 17.000 de lei. Pentru a beneficia de avantajele Programului „Rabla“, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice, deţinătoare de autoturisme cu o vechime mai mare de zece ani, care au în posesie un tichet valoric de casare, precum şi persoane juridice. Totodată, pe site-ul AFM a fost dat publicităţii şi Ghidul de finanţare pentru derularea Programului se stimulare a parcului naţional de tractoare şi maşini agricole în care se stipulează că prima de casare, valabilă pentru anul 2010, va fi de 17.000 de lei, fără ca aceasta să depăşească pentru persoanele fizice 50% din preţul de achiziţie al tractorului sau maşinii agricole cumpărate şi pentru persoanele juridice 40%, fără TVA.