Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Recolta din acest an, compromisă în multe zone
În opt dintre judeţele ţării, între care Iaşi, Dolj, Covasna sau Sălaj, seceta a distrus culturile de porumb şi floarea-soarelui în proporţie de până la 80 şi chiar 100%, iar reprezentanţii direcţiilor agricole vorbesc despre o „secetă ca în 1946“.
Asociaţiile Producătorilor Agricoli din Brăila şi Vrancea au solicitat deja Ministerului Agriculturii decretarea stării de urgenţă, în contextul în care seceta puternică a compromis recoltele. „Situaţia e catastrofală şi solicităm stare de urgenţă în agricultură. Nu ştiu în alte judeţe cum e, dar la Brăila, cu toate că se irigă circa 50 de mii de hectare în Insula Mare a Brăilei şi în restul judeţului alte 20 de mii de hectare, temperaturile de 60 de grade la soare şi 40 de grade la umbră n-au lăsat nici albinele să polenizeze“, a declarat Steluţa Duţu, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor Agricoli Brăila.
Culturi compromise şi probleme cu alimentarea cu apă
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, cel puţin 50 la sută din culturile agricole din judeţul Dolj au fost compromise de secetă, iar cele mai afectate sunt plantaţiile de porumb, care au fost distruse în proporţie de 80 la sută. În Covasna, circa o treime din culturi sunt compromise, cele mai mari pagube fiind la cartofi. La Sălaj, lipsa apei a compromis culturile de porumb, cartofi şi floarea-soarelui, gradul de calamitare fiind de peste 30 la sută.
În judeţul Braşov, peste 30 la sută din culturile agricole sunt compromise, în timp ce în Hunedoara procentul depăşeşte 50, cele mai mari probleme fiind la culturile de plante medicinale, distruse aproape în totalitate, la porumb, cartofi şi legume. De asemenea, mai multe localităţi din judeţul Vaslui au început să rămână fără apă potabilă din cauza secetei prelungite, autorităţile luând deja măsura restricţionării consumului sau transportului apei cu autocisternele de către pompieri pentru populaţie şi animale.
Măsuri pentru combaterea efectelor secetei
Seceta a afectat culturile agricole din judeţele din sudul, sud-estul şi estul ţării, iar după recoltare, Ministerul Agriculturii va stabili cuantumul sumelor cu care vor fi despăgubiţi agricultorii, a declarat ministrul Daniel Constantin. Guvernul a anunţat un set de măsuri pentru combaterea efectelor secetei din acest an, printre care subvenţionarea energiei electrice pentru irigaţii, urgentarea investiţiilor în infrastructura de irigaţii, despăgubirea fermierilor ale căror culturi agricole au suferit de pe urma secetei, precum şi crearea unui fond de creditare cu dobânzi preferenţiale pentru fermieri.