Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Recoltarea cartofilor, întârziată de ploi
Producătorii din Harghita au început recoltarea cartofului, care este cultura principală în judeţ, dar activitatea este îngreunată de ploile frecvente înregistrate în ultima perioadă.
Potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, s-a recoltat aproximativ 20% din suprafaţa totală cultivată, de 6.950 de hectare (în scădere față de cele 7.200 de hectare cultivate anul trecut), iar producătorii aşteaptă zile favorabile pentru a putea continua.
„În fiecare zi înregistrăm precipitaţii. Forţa de muncă contractată pentru recoltare trebuie plătită toată ziua, iar producătorii nu cheamă lucrătorii decât când e sigur că vor putea lucra toată ziua”, a precizat Romfeld Zsolt, pentru Agerpres.
El a adăugat că situaţia e similară şi în cazul recoltării mecanizate, întrucât se folosesc mai mulţi muncitori pentru fiecare combină de recoltare, iar aceştia trebuie plătiţi pentru întreaga zi, chiar dacă lucrează câteva ore.
Producătorii mai au la dispoziţie pentru recoltare atât ultima decadă a lunii septembrie, cât şi întreaga lună octombrie.
În ceea ce priveşte producţiile obţinute, şeful Direcţiei pentru Agricultură a precizat că, pe suprafeţele recoltate până acum, acestea se situează între 20 şi 22 de tone la hectar, dar o estimare a producţiei medii în judeţ se poate face doar la finalizarea recoltării.
Preţul cartofilor de consum la poarta fermei se situează la 1,6-1,7 lei/kg, dar producătorii speră ca acesta să ajungă la doi lei, pentru a putea finanţa culturile din 2023, în condiţiile în care au crescut costurile cu combustibilii şi îngrăşămintele. Anul trecut, prețul de producător al cartofului era de 1,2-1,3 lei/kg. (C. Z.)