Procentul românilor care consideră Uniunea Europeană un spaţiu de stabilitate a crescut la 74%, de la 69% la ultimul sondaj Eurobarometru din toamna anului trecut, faţă de 75% media UE, iar apartenenţa României
Record mondial pentru emisiunea filatelică „Sfinţirea Catedralei Naţionale”
Două emisiuni filatelice - „Sfinţirea Catedralei Naţionale” şi „Federaţia Internaţională de Filatelie, 100 de ani” - au fost desemnate recorduri mondiale, fiind atestate oficial de Guinness World Records drept cel mai lung timbru din lume, respectiv cel mai mic timbru, a anunțat Romfilatelia, pe pagina oficială de Facebook, potrivit Agerpres.
Astfel, coliţa emisiunii „Sfinţirea Catedralei Naţionale”, realizată de Romfilatelia şi Poşta Română, ce include un timbru panoramic cu dimensiunile de 252 x 36 mm, a fost omologată de Guinness World Records drept cel mai lung timbru din lume. Marca poștală, cu valoarea nominală de 30 de lei, reproduce o amplă panoramă a spațiului în care este zidită catedrala, flancată de două icoane: una a Mântuitorului Iisus Hristos și cealaltă a Fecioarei cu Pruncul, potrivit Romfilatelia.
„Mă bucură în mod deosebit faptul că recordul mondial pentru cel mai lung timbru din lume este dedicat consacrării celei mai mari catedrale ortodoxe din lume. Consider că această performanţă reprezintă, înainte de toate, o medalie de onoare pentru România”, a declarat directorul general al Romfilatelia, Gabriel Bulumac, potrivit postării. Marca poştală a fost pusă în circulaţie în luna octombrie 2025, cu ocazia sfinţirii lăcaşului de cult.
Cel de-al doilea record mondial este pentru cel mai mic timbru din lume. Este vorba de celebrul Cap de bour, fundamentul filateliei româneşti şi una dintre cele mai valoroase emisiuni clasice din lume, care a fost reinterpretat şi realizat la dimensiunea de 7,5 x 9 mm, fiind inclus în emisiunea „Federaţia Internaţională de Filatelie - 100 de ani” pusă în circulaţie la 26 februarie. (C.Z.)



.jpg)