Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Reguli pentru picnic
▲ Autorităţile vor să impună românilor reguli pentru ieşirile la iarbă verde, astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, dezastrul ecologic pe care-l lasă în urmă după ce-şi fac grătarele ▲ Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat că vor exista în acest scop spaţii special amenajate, iar cei care nu vor respecta regulile vor fi sancţionaţi, mai ales că anumite infracţiuni de mediu au fost incluse în noul Cod Penal ▲
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat că are în vedere amenajarea unor locuri speciale de ieşit la iarbă verde. „În curând, vom ieşi la iarbă verde în locuri special amenajate. Ne gândim la întocmirea unor reguli de picnic, adică nu ne vom mai duce fiecare la iarbă verde pe unde apucăm şi pe unde vrem. Vor exista locuri special amenajate pentru aşa ceva. Deocamdată, împreună cu organizaţiile neguvernamentale, suntem la stadiul de a definitiva acest plan şi imediat ce vom avea ceva concret vom ieşi public să informăm populaţia“, a afirmat ministrul Mediului. Întrebat de ce ideea acestor reguli nu a apărut până acum, Nemirschi a spus că, în continuare, nu-şi asumă lipsurile pe care ONG-urile de mediu le-au avut în relaţia cu administraţia, dar că, odată cu întâlnirea cu acestea, „am schimbat tonul discuţiilor şi suntem o echipă“. Ministrul Mediului a ţinut să precizeze că, pe fondul schimbării frecvente a Codului Penal, o parte dintre contravenţiile existente pe mediu au fost modificate în infracţiuni. „Am profitat de faptul că s-a tot schimbat Codul Penal şi am intervenit, transformând o parte din contravenţiile dintre legile specifice mediului în infracţiuni. În acest moment, există instrumente foarte clare prin care putem să aplicăm şi astfel de sancţiuni“, a explicat Nemirschi. El a adăugat că o mare parte dintre atribuţiile Comisiei Naţionale de Mediu, dar şi cele privitoare la amenzile pe mediu, vor fi preluate de către Poliţia Comunitară. „O ţară ca România, cu legi independente, membră a Uniunii Europene, trebuie să-şi armonizeze legislaţia internă cu cea comunitară“, a punctat Nemirschi. Ministerul Mediului a organizat, săptămâna trecută, numeroase acţiuni de ecologizare a spaţiilor verzi din întreaga ţară, la care au participat peste 13.000 de voluntari, dar şi angajaţi ai principalelor instituţii de mediu. Iniţiativele au făcut parte din programul „Săptămâna Mediului Tău“. Românii se arată iritaţi de gunoaie Deşi aruncă la întâmplare peturi şi alte materiale ce pot fi reciclate, aproape 70% dintre români se declară iritaţi de gunoaiele sau vechiturile aruncate la întâmplare, potrivit unui sondaj de opinie realizat şi dat publicităţii de revista „Readerâs Digest“. Cei mai iritaţi de gunoaiele sau vechiturile aruncate la întâmplare sunt slovenii şi nemţii (peste 90%), urmaţi de sârbi (80%) şi francezi (78%). Dacă în această privinţă, europenii chestionaţi au fost majoritar de acord, interesante sunt „păcatele împotriva mediului“, care s-au clasat pe locurile următoare, se mai scrie în concluziile cercetării „Readerâs Digest“. În ceea ce îi priveşte pe fumătorii care îşi sting ţigările oriunde în public, 7% dintre români se declară împotriva acestor practici. În cazul germanilor, aceştia sunt enervaţi mai degrabă de cei care lasă robinetele să curgă fără motiv. Sondajul „Readerâs Digest“ a fost realizat în perioada martie-mai 2009, în opt ţări europene, online, telefonic sau prin metoda interviului direct, pe eşantioane cuprinse între 150 şi 1.016 persoane. Cehii, polonezii, românii şi ungurii au optat pentru sondaje cu un singur răspuns posibil, în timp ce nemţii, francezii, sârbii şi slovenii le-au lăsat repondenţilor posibilitatea de a da răspunsuri multiple. În România, cercetarea a fost realizată online, pe site-ul www.erd.ro, unde au votat 331 de persoane în perioada 8-14 aprilie 2009.