Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Restricții la apă și fântâni secate în peste un sfert din țară
Apa potabilă devine deficitară în tot mai multe localităţi şi vor fi luate noi măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea resursei şi asigurarea acesteia pe termen mediu şi lung, a declarat ministrul mediului. Rezerva de apă a ţării este în scădere, consumul este limitat în 214 localităţi din 17 județe, iar în 345 de localităţi din 11 judeţe sunt fântâni secate parţial.
Având în vedere prognozele venite de la Administraţia Naţională de Meteorologie care anunță că urmează două săptămâni cu precipitaţii foarte puţine și cu temperaturi caniculare, nu sunt excluse noi măsuri de limitare a consumului apei potabile, a transmis ministrul mediului, Tanczos Barna, la o conferinţă de presă.
„Acolo unde se ajunge în situaţii deosebite, critice, acolo autorităţile vor fi ajutate, atât de ISU, cât şi de Apele Române”, a punctat ministrul, potrivit Agerpres.
Un nou apel la populație de a folosi raţional resursele de apă a fost făcut de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), care a anunțat că rezerva de apă a ţării este în scădere, dar suficientă pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din apa de suprafaţă.
În principalele 40 de lacuri de acumulare, era disponibil marţi un volum de apă de 3,35 miliarde mc de apă, iar coeficientul de umplere era de 77,36%, în scădere faţă de perioada anterioară.
„Estimăm că, la sfârşitul lunii iulie, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie, industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, vom menţine un coeficient de umplere de peste 70%”, au declarat reprezentanţii ANAR.
În ceea ce priveşte situaţia alimentărilor în regim centralizat, aparţinând operatorilor de apă, 214 localităţi din 17 judeţe - Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ,
Bacău, Vrancea, Sibiu, Hunedoara, Ilfov, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa, Dolj şi Bihor - funcţionează în regim restricţionat. Restricţiile au fost necesare pentru refacerea rezervei, deoarece consumul a crescut foarte mult şi rezervoarele de înmagazinare au un nivel scăzut de umplere.
În judeţele Bacău, Neamţ şi Vrancea, care au sursă de apă subterană din foraje sau drenuri, restricţiile sunt determinate de creşterea consumului pentru irigaţii.
De asemenea, potrivit ANAR, în 345 de localităţi din 11 judeţe (Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj) sunt fântâni secate parţial, iar autorităţile locale şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au luat măsuri de transport al necesarului de apă sau de denisipare/decolmatare a puţurilor.
În privința bazinelor hidrologice, cele mai scăzute debite se înregistrează în Someş-Tisa, Banat, Olt şi, în special, Siret şi Prut-Bârlad. (C. Z.)