Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Restricţii pentru copiii care accesează internetul
Companiile trebuie să se pregătească pentru a pune în aplicare noile reguli valabile la nivelul Uniunii Europene privind protecţia datelor personale, care devin obligatorii din luna mai a anului viitor. Potrivit noului regulament, cetățenii europeni vor putea beneficia de dreptul de a fi „uitat de internet” (de ştergere a datelor personale din spaţiul public), tinerii sub 16 ani nu vor mai putea accesa reţelele de socializare fără acordul părinţilor, iar operatorii de date vor fi obligați să solicite consimțământul persoanelor ale căror date urmează a fi prelucrate.
Uniunea Europeană (UE) a pregătit un nou Regulament privind protecţia datelor personale, care va schimba radical responsabilităţile companiilor care procesează astfel de date. Legislaţia românească în vigoare va fi înlocuită practic cu noul Regulament al UE privind protecţia datelor personale (2016/ 679) cu aplicare directă în toate statele UE, deci şi în România, începând cu 25 mai 2018.
Una dintre noutăţile pe care le aduce regulamentul, inclusiv din perspectiva amenzilor care pot fi aplicate, este notificarea privind încălcarea securităţii datelor cu caracter personal. Companiile trebuie să implementeze măsuri tehnice şi organizatorice pentru a asigura securitatea datelor personale, să detecteze orice încălcare a securităţii datelor şi, în anumite condiţii, să notifice chiar persoanele fizice ale căror date au fost afectate de un incident de securitate.
O altă regulă care va trebui respectată de instituţiile şi companiile care lucrează cu date personale este înfiinţarea unui post de responsabil de protecţia datelor. Cerinţa este obligatorie în sistemul public, cu excepţia instanţelor de judecată, iar la nivelul sectorului privat, numai în măsura în care se realizează anumite tipuri de prelucrări care implică riscuri sau prelucrări de date sensibile pe scară largă, a explicat Alina Savoiu, reprezentanta Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), potrivit Mediafax. În cadrul noului regulament este prevăzută o extindere a drepturilor clienţilor companiilor. „De exemplu, în cazul dreptului de informare, se prevăd mai multe informaţii care trebuie date către clienţii companiilor”, explică Alina Savoiu.
Mai precis, regulamentul asigură dreptul persoanelor vizate de a obţine informaţii clare şi cuprinzătoare cu privire la scopul şi modul în care le sunt prelucrate datele personale şi exprimă - într-o manieră mai clară - dreptul de a fi uitat (de ştergere a informaţiilor personale de pe internet).
În ceea ce priveşte protecţia minorilor, noul cadru de reglementare prevede că tinerii sub 16 ani nu vor mai putea să acceseze, fără consimţământul părinţilor sau tutorilor, social media. Potrivit art. 8 din Regulament, „în ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, aceasta va fi legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, prelucrarea datelor acestuia este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului”.
Referitor la rolul noului regulament, consilierul prezidențial Elena Simina Tănăsescu afirma, în cadrul unei conferinţe pe această temă, că acesta va responsabiliza operatorii care prelucrează date personale. Peste 250 de milioane de persoane utilizează internetul și „trăim chiar mai mult online decât offline”, însă acest lucru presupune și anumite riscuri pentru viața privată, menţiona Tănăsescu.