Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Restricții pentru turiștii care ajung la Lacul Sfânta Ana
Accesul turiştilor cu bagaje a fost interzis la Lacul Sfânta Ana, pentru descurajarea celor care fac picnic în pădure şi lasă în urmă resturi de mâncare, atrăgând astfel urşii în zonă şi punând în pericol vizitatorii.
Decizia a fost luată după ce, sâmbătă, un grup de turişti a lăsat lângă un copac mai multe bucăţi de pepene, care au ademenit imediat o ursoaică şi puiul ei. Animalele au fost îndepărtate de cei care administrează aria naturală, înainte să reprezinte un pericol pentru vizitatori.
Directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana, Dósa Elek Levente, a declarat pentru Agerpres că bucăţile de pepene au fost lăsate acolo cu bună-ştiinţă, nu din neglijenţă, şi a atenționat asupra acestui comportament iresponsabil.
„Avem o zonă desemnată pentru picnic unde se permite şi aprinderea focului, dacă e nevoie. Jos, la lac, dacă ai venit cu un sandviş, dacă serveşti un kurtoskalak nu-i o problemă, dar să vii cu bagaje, să te întinzi la picnic, să stai acolo cu orele (nu este permis, n.r.)”, a afirmat Dósa Elek Levente.
El a precizat că nu va fi verificat fiecare turist care poartă un rucsac, ci doar cei cu bagaje voluminoase.
Dósa Elek Levente a punctat faptul că hrănirea urşilor este extrem de periculoasă atât pentru oameni, întrucât oricând poate exista riscul unui atac, cât şi pentru urşi, care, după ce se obişnuiesc cu hrana oferită de oameni, ajung să se apropie de localităţi şi, în final, unii dintre ei să fie împuşcaţi.
Anul trecut, administraţia ariei naturale a luat decizia ca turiştii sau localnicii care sunt prinşi că hrănesc urşii aflaţi în zona Lacului Sfânta Ana sau pe drumul de acces să nu mai aibă voie să viziteze nici lacul şi nici Tinovul Mohoş. (C. Z.)