Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Restricţiile pe piaţa muncii din Germania şi Austria, prelungite cu încă 2 ani
Bruxellesul a acceptat argumentele Germaniei şi Austriei, legate de criza economică, pentru a restrânge, pentru încă doi ani, accesul pe piaţa de muncă al cetăţenilor din opt ţări est-europene, care au aderat la UE în 2004. „Pot accepta concluzia lor, potrivit căreia cunosc o serioasă perturbare a pieţelor lor de muncă, drept consecinţă a crizei economice generale“, a declarat comisarul european pentru Muncă, Vladimir Spidla, în timpul reuniunii organizată, luni, la Luxemburg, cu miniştrii europeni ai Afacerilor Sociale. „Trebuie să luăm în serios posibilitatea că un aflux de muncitori străini poate să ducă la o creştere a şomajului, în special în rândul grupurilor cele mai vulnerabile“, a apreciat Spidla. Textele europene conferă Germaniei şi Austriei „dreptul de a menţine o perioadă de tranziţie până la sfârşitul lunii aprilie 2011“. Preşedinţia cehă a Uniunii Europene, care criticase recent aceste ţări, a „luat act“ de poziţia Comisiei, dar şi-a exprimat „regretul că aceste două ţări nu şi-au schimbat opinia“.
Muncitorii din Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi cele trei ţări baltice, toate intrate în Uniunea Europeană în urmă cu cinci ani, pot să lucreze liber în toate ţările UE, în afară de Germania, Austria şi Marea Britanie. Germania şi Austria cer muncitorilor să depună o cerere pentru obţinerea unui permis de muncă, înainte de a se putea angaja, în timp ce Marea Britanie solicită ca ei să se înscrie într-un registru, după ce au început să lucreze. Berlinul şi Viena argumentează că o deschidere totală a pieţelor lor va duce la un flux important de muncitori din ţările est-europene, foarte apropiate din punct de vedere geografic şi având niveluri salariale şi mai scăzute, din cauza crizei economice.