Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Rezultatele finale la examenul de bacalaureat
Sesiunea din toamnă a bacalaureatului s-a dovedit a fi și de această dată prea dificilă pentru mulți dintre elevii înscriși. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Educației și Cercetării Științifice, doar un sfert din elevii înscriși au promovat examenul ce s-a desfășurat zilele trecute.
Conform statisticilor Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECS), rata finală de promovare a acestei sesiuni, după soluţionarea contestaţiilor, este de 25,67%. În cifre absolute, 11.493 de absolvenţi de clasa a XII-a (din totalul celor 44.770 de candidaţi prezenţi) au obţinut medii generale peste 6 şi au promovat bacalaureatul. În raport cu rezultatele înregistrate iniţial (24,1%), se constată o creştere de 1,57%, iar comparativ cu rata finală de promovare din sesiunea de toamnă a anului trecut (23,80%), majorarea se cifrează la 1,87%. Din totalul celor 11.493 de candidaţi promovaţi, 8.592 (74,8%) provin din promoţia curentă, iar 2.901 (25,2%) din promoţiile anterioare. Cei mai mulţi elevi (6.726) s-au situat în segmentul de medii 6 - 6,49. Nici un candidat nu a obţinut media generală 10, se precizează în comunicatul citat.
Pe judeţe, cele mai mari rate finale de promovare - peste 30% - s-au înregistrat în judeţele Alba (37,26%), Iaşi (36,44%), Cluj (34,13%), Harghita (32,20%), Caraş-Severin (31,60%), Botoşani (30,83%) şi Bistriţa-Năsăud (30,46%).
În Capitală, procentul final de promovare a crescut de la 22,85% la 24,8% (cel mai mare, în sectorul 4 - 30,43%). Judeţele cu procente scăzute de promovare - sub 20% - sunt Ilfov (15,03%), Buzău (16,91%), Gorj (17,07%) şi Mehedinţi (17,80%). „Variaţia de creştere procentuală a rezultatelor finale este cuprinsă între 0,34% (Ilfov) şi 4,62% (Braşov). În consecinţă, în 27 de judeţe ratele finale de promovare din sesiunea august-septembrie sunt superioare celor din 2014, cu valori cuprinse între 0,94% (Vâlcea) şi 13,38% (Giurgiu). În celelalte 15 judeţe valorile sunt negative”, adaugă sursa citată.
Potrivit comunicatului, în total au fost depuse 13.685 de contestaţii (13.699 în 2014): 4.240 la proba scrisă de limba şi literatura română E) a) 93 la proba scrisă de limba şi literatura maternă E) b) 4.045 la proba scrisă obligatorie a profilului E) c) şi 5.307 la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E) d).
„În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 39,4%: 42,1% la proba E) a), 50,5% la proba E) b), 31,5% la proba E) c) şi 33,5% la proba E) d)”, adaugă MECS.
Totodată, în comunicat se reaminteşte faptul că din totalul celor 55.126 de elevi înscrişi, s-au prezentat 44.770 (31.152 din promoţia 2014-2015, echivalentul a 69,6%, şi 13.618 din promoţiile anterioare - 30,4%).
„10.356 de candidaţi au absentat. 154 de elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar 33.123 de candidaţi au fost respinşi (22.478 din promoţia curentă şi 10.645 din promoţiile anterioare)”, arată MECS.