Rolul cărților în menținerea conștiinței de neam

Unitatea națională a românilor, consfințită la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, a fost susținută de-a lungul vremii prin mesajul și circulația cărților în toate provinciile locuite de români.

Interesele culturale și de neam au interferat între Moldova și Țara Românească încă din epoca tiparului. Domnitorii și boierii din cele două provincii au dus adevărate politici culturale prin care au menținut legătura cu românii din Transilvania. O importanță deosebită a avut-o transhumanța prin care cărțile, obiceiurile și ideile au circulat dintr-un ținut în altul, iar românii au știut mereu că aparțin aceluiași neam.

Însemnate au fost eforturile în circulația cărților prin zonele românești ale domnitorilor Matei Basarab, Vasile Lupu, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, precum și ale stolnicului Constantin Cantacuzino. Legăturile între ai noștri erau așa de puternice, încât, la jumătatea secolului al XVI-lea, Transilvania era principala furnizoare de hârtie și de material tipografic pentru Țara Românească. Tiparnița ieromonahului Macarie a avut rolul unui liant uriaș în cultul Bisericii, dar și în educație, cărțile fiind și manuale școlare, predosloviile fiind autentice prelegeri de istorie, morală, filosofie, toate puse sub semnul patriotismului, după cum sublinia Tudor Nedelcea în lucrarea „Civilizația cărții”. 

Tipăriturile din Moldova ajungeau în Ardeal, cele de la Râmnic se citeau în toată Oltenia, dar și în Maramureș, iar cele apărute în Transilvania, începând cu secolul al XVI-lea, comandate uneori de domnii munteni sau moldoveni, acopereau necesarul de carte din aceste ținuturi.

Dobrogea, provincie aflată sub ocupație otomană între anii 1417-1877, a păstrat legăturile spirituale și culturale cu ceilalți români prin sutele de exemplare de Cazanii și Biblii tipărite în vremea lui Serban Catacuzino, precum și prin alte cărți care au circulat în această parte de țară. 

Conștiința de neam era ilustrată clar în gesturi și precizări anume. De exemplu, la Iași, Mitropolitul Varlaam scria „Carte românească de învățătură”, și nu moldovenească, iar în răspunsul său la „Catehismul calvinesc” s-a adresat românilor din Ardeal numindu-i „cu noi de-un neam români, cu noi de-o credință”. 

Așadar, tipăriturile în limba română care au circulat în toate spațiile locuite de români au contribuit major la menținerea ideii de românitate, au propagat din generație în generație visul de unire și au condus firesc către împlinirea acestui ideal.