Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România a devenit o ţară de pensionari
România a devenit o ţară de pensionari, iar acest fenomen are tendinţa de a se accentua, a declarat prof. dr. Marian Preda, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România.
„Sistemul de pensii reprezintă aproximativ 9% din cheltuielile din PIB în România şi aproximativ 26% din cheltuielile publice. Am devenit o ţară de pensionari şi tendinţa aceasta va creşte, orice s-ar întâmpla în structura de populaţie“, a declarat preşedintele comisei, Marian Preda. Autorii raportului au subliniat faptul că, în 1990, în România existau peste 8 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari, iar raportul dintre cele două categorii a ajuns în prezent la mai puţin de 5 milioane de salariaţi şi peste 6 milioane de pensionari. Numărul pensionarilor de invaliditate a crescut, de la aproximativ 200 de mii în 1990, la circa 900 de mii de persoane în 2008, tendinţa fiind în continuare de creştere. Preşedintele Comisiei pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România a subliniat că este important să se ajungă la menţinerea unei ponderi de 30% a pensionarilor din totalul populaţiei. „În 2025, ar trebui să avem vârsta medie reală de pensionare de 60 de ani, egală pentru bărbaţi şi femei, iar în 2050, de 65 de ani. Altfel, în condiţiile actuale de pensionare, în 2050 vom avea aproximativ 45% din populaţie formată din pensionari“, a avertizat Marian Preda, subliniind, totodată, că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a demarat un proces de egalizare a vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei. Raportul întocmit de Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice mai arată că 2,8 milioane de români se aflau, în 2008, în străinătate, de unde au trimis în ţară 6 miliarde de euro, anual. De asemenea, peste 14 mii de permise de muncă în România au fost acordate străinilor, în 2008, iar numărul imigranţilor aflaţi legal pe teritoriul României era de aproximativ 60 de mii.