Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România a început discuţiile pentru obţinerea unui împrumut de la CE
România a început discuţiile cu Comisia Europeană (CE) pentru obţinerea unui împrumut, în condiţiile în care încearcă să prevină declanşarea unei crize financiare, ca urmare a politicii bugetare relaxate şi a încetinirii semnificative a creşterii economice. Numeroşi analişti au avertizat că România va fi următorul stat, după Ungaria, Letonia, care va avea nevoie de ajutor financiar, în condiţiile în care criza economică mondială a condus la reducerea surselor de finanţare. O delegaţie a Uniunii Europene a sosit în această săptămână la Bucureşti, în paralel cu misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar discuţiile referitoare la obţinerea unui ajutor din partea UE au devenit probabile, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar putea fi necesar un împrumut de 6-7 miliarde de euro.
„O delegaţie de experţi ai Comisiei se află la Bucureşti. Vor discuta despre stabilitatea macroeconomică şi, probabil, despre posibilitatea acordării unui sprijin financiar României“, a declarat pentru Reuters Nicolae Idu, şeful delegaţiei UE la Bucureşti. El a spus că preşedintele Băsescu a discutat (cu reprezentanţii CE) posibilitatea obţinerii unui ajutor financiar de 6-7 miliarde de euro. „Această discuţie a fost iniţiată“, a precizat el. Potrivit diplomaţilor, autorităţile de la Bruxelles ar putea insista ca un eventual împrumut european să facă parte dintr-un plan comun cu FMI, ca urmare a îngrijorării legate de capacitatea României de a reduce cheltuielile bugetare. Guvernul a fost însă reticent să ceară sprijinul FMI, preşedintele Băsescu afirmând, în această săptămână, că s-ar putea opune, cel mai probabil de teama unor condiţii prea stricte din partea Fondului, potrivit Reuters.