Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România ar putea împrumuta 18 miliarde de euro
România ar putea lua 13 miliarde de euro de la FMI, în cadrul unui împrumut extern de 18 miliarde de euro, au declarat pentru NewsIn, surse apropiate negocierilor. Împrumutul extern se va contracta pe o perioadă de doi ani, iar cea mai mare parte a fondurilor va fi folosită în 2009.
Ultima sumă luată în calcul de România pentru un împrumut extern de la FMI, CE şi instituţiile financiare internaţionale, precum Banca Mondială, este de circa 18 miliarde euro, din care aproximativ 13 miliarde de euro ar urma să vină de la Fond, au declarat pentru NewsIn surse apropiate negocierilor. „Delegaţia FMI discută, de principiu, la Cotroceni, proiectul scrisorii-cadru privind un posibil acord de finanţare. Acest lucru nu înseamnă, însă, că Fondul a terminat evaluarea economică a ţării. Suma avută în vedere de autorităţile române pentru întreg pachetul de finanţare este de aproximativ 18 miliarde de euro, pe doi ani“, au mai spus sursele. Comitetul interministerial pe relaţia cu FMI s-a reunit marţi seară, la ora 20. Scopul întâlnirii este acela de a face o analiză „la zi“ a necesarului, condiţiilor şi a modalităţilor în care se poate asigura finanţarea internă şi externă a României, luând în calcul toate datele disponibile la acest moment, a declarat premierul Emil Boc la începutul întâlnirii de la Palatul Victoria. Programul FMI pentru România este parte a unui pachet multilateral de finanţare, la care mai iau parte Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM). Potrivit surselor apropiate discuţiilor, împrumutul extern se va contracta pe o perioadă de doi ani, iar cea mai mare parte a fondurilor va fi folosită în 2009.