Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România ar putea primi fonduri europene pentru pescuit în ianuarie
▲ Dacă Programul Operaţional pentru Pescuit va fi aprobat săptămâna viitoare, România ar putea beneficia de fondurile europene pentru pescuit încă din luna ianuarie, anul viitor ▲ Pentru anii 2007-2013 sunt prevăzute 230 de milioane de euro pentru România, pentru 2007 fiind prevăzute 20 de milioane de euro ▲ Cofinanţarea proiectelor va fi făcută de la bugetul naţional, pe toată perioada fiind nevoie de 80 de milioane de euro ▲
România va primi fondurile europene pentru pescuit în luna ianuarie, dacă Programul operaţional pentru pescuit va fi aprobat săptămâna viitoare în Consiliul de Miniştri ai Agriculturii din Statele Membre, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Gheorghe Ştefan. „Programul se află pe ordinea de zi a reuniunii, ce se va desfăşura în perioada 17-18 decembrie, şi cred că va primi acordul Comisiei Europene pentru că nu mai există nici un fel de observaţii pe marginea lui“, a precizat Ştefan. Acesta a menţionat că, până la sfârşitul acestui an, ar putea intra în cont avansul de 7% alocat prin axa 5 - Asistenţă tehnică, adică în jur de 10 milioane de euro din fondurile europene, iar din luna ianuarie vor veni toate fondurile alocate pentru axele cuprinse în program pentru cei şapte ani, adică în jur de 230 de milioane de euro. La această sumă se mai adaugă contribuţia naţională de aproximativ 80 de milioane de euro. 20 de milioane de euro pentru anul 2007 Tragerile se vor face anual pe măsura alocărilor financiare, pentru 2007 fiind prevăzută o sumă de 20 de milioane de euro. Alocările vor creşte gradual, până în 2013. Ştefan a precizat că, în cazul în care vor exista mai multe proiecte şi cu valori care depăşesc alocarea financiară a anului, se va pune o limită maximă pentru valoarea unui proiect care urmează să fie finanţat. „Beneficiarii fondurilor europene vor putea depune proiecte din luna februarie 2008, pe patru măsuri din program, iar primele plăţi se vor face efectiv începând cu luna martie, în aceleaşi condiţii în care s-a derulat şi programul Sapard“, a subliniat Ştefan. Programul operaţional pentru pescuit este structurat pe cinci axe, România fiind printre puţinele ţări membre din UE care are în programul operaţional toate cele cinci axe, ultima fiind destinată efectiv asistenţei tehnice în cadrul ANPA. România are un buget destul de mare în comparaţie cu mărimea sectorului pescăresc din România, deţinând al treilea buget ca mărime în UE, după Spania şi Polonia. 80 de milioane de euro, contribuţie Piaţa peştelui în România este relativ redusă în comparaţie cu cea a ţărilor din UE, cifra de afaceri totală a sectorului ridicându-se la circa 40 milioane de euro, dar la care ar trebui adăugată şi piaţa neagră, ce reprezintă circa 25-30% din total. România va beneficia, în următorii şapte ani, prin Fondul European de Pescuit (FEP), de circa 230,7 milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, dar şi pentru organizarea asociaţiilor de producători. La aceste sume se mai adaugă contribuţia naţională de aproximativ 80 de milioane de euro. Potrivit datelor ANPA, prin axa 2 din FEP „Procesare şi acvacultură“, cea mai atractivă axă pentru agenţii economici privaţi, solicitanţii pot primi 60 la sută dintr-un proiect, iar pe axele 3 şi 4, de interes comun, finanţarea poate fi de 100% - 80% din bani europeni şi 20 la sută de la bugetul de stat şi se pot realiza burse de peşte, porturi pescăreşti, puncte de debarcare. ANPA este instituţia care se ocupă de implementarea tehnică a programului, iar plata se va face prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. FEP are un buget de 3,8 miliarde de euro, pe perioada 2007-2013, Spania fiind principalul beneficiar al acestui fond cu un miliard de euro, urmată de Polonia cu 651 de milioane de euro şi de România cu 230 de milioane de euro.