Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România are 109 profesii reglementate
Comisia Europeană a publicat harta europeană a profesiilor reglementate, la care accesul este condiţionat de deţinerea unor calificări specifice sau în care folosirea unui anumit titlu este protejată. România are 109 profesii reglementate, din care 53,1% sunt în sănătate şi servicii sociale, 20,8% în serviciile de afaceri, 12,5% în transport, 6,3% în servicii publice şi educaţie, în timp ce 1% sunt în domeniul imobiliar, manufacturier şi al vânzărilor angro şi cu amănuntul. De asemenea, 4,2% dintre profesiile reglementate sunt în alte sectoare, precum divertisment, turism, agricultură şi minerit.
Harta interactivă din statele membre oferă informaţii cu privire la numărul acestora, modul în care sunt împărţite pe sectoare economice, trendul în numărul deciziilor de recunoaştere a profesiilor din 2005 sau punctele de contact naţionale care au răspunderea de a-i informa pe cei interesaţi despre procedurile şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru a obţine recunoaşterea calificărilor profesionale.
Concret, un absolvent din România care doreşte să lucreze pe teritoriul altui stat din UE poate afla prin intermediul hărţii dacă diploma obţinută poate fi recunoscută în acel stat. (Oana Nistor)