Sunt mai bine de cinci ani de când nu au fost introduse spre compensare sau gratuitate terapii noi. Vorbim de medicamente de ultimă generaţie, care sunt mai eficiente, cu mai puţine efecte adverse, cu un grad de tolerabilitate mai mare şi, paradoxal, care implică şi cheltuieli mai reduse pentru bugetul Sănătăţii.
România se află la finalul clasamentului european privind speranţa de viaţă, românii trăind în prezent cu 5 ani mai puţin decât ceilalţi europeni, dar cu 13 ani mai mult decât în anii '70, arată ultimul raport OECD Health Data, citat de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), pe primul loc în clasamentul speranţei de viaţă se situează Elveţia, cu peste 80 de ani, urmată îndeaproape de Islanda şi Italia, în timp ce Ungaria (73,3 ani) şi Bulgaria (72,8 ani), deşi sunt sub media europeană, se situează deasupra României.
„Speranţa de viaţă este direct proporţională cu investiţiile în sănătate şi tocmai de aceea poziţia României în acest clasament nu reprezintă o surpriză. Investiţia în medicamentele de ultimă generaţie este un factor al creşterii speranţei de viaţă. Cel mai recent raport al EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations - n.r.) arată că, la nivel global, 40-59% din creşterea speranţei de viaţă pe o perioadă de aproximativ 10 ani se datorează medicamentelor inovatoare şi, la fel de important, accesului la aceste medicamente. Din păcate, inovaţia în România este pe lista de aşteptare, întrucât sunt mai bine de cinci ani de când nu au fost introduse spre compensare sau gratuitate terapii noi. Vorbim de medicamente de ultimă generaţie, care sunt mai eficiente, cu mai puţine efecte adverse, cu un grad de tolerabilitate mai mare şi, paradoxal, care implică cheltuieli mai reduse pentru bugetul Sănătăţii. Sunt medicamente în mare parte pentru bolnavii de cancer, de hepatită, diabet, cei cu boli cardiovasculare, pentru bolnavii cronici care luptă în fiecare zi pentru supravieţuire“, a declarat Dan Zaharescu, director executiv al ARPIM.
Speranţa de viaţă scăzută a românilor se justifică şi prin faptul că „România se află pe ultimele locuri şi în ceea ce priveşte investiţiile în sistemul de sănătate. Pot ajunge românii să aibă aceeaşi speranţă de viaţă ca ceilalţi europeni? Da, în condiţiile unei investiţii constante şi continue în sănătate. Dacă România va aloca anual 1-1,5% din PIB în plus Sănătăţii, în anul 2020 se va ajunge la nivelul mediu european. Astfel, când România va privi sănătatea ca pe o investiţie, şi nu ca pe o cheltuială, treptat va creşte şi speranţa de viaţă a românilor“, a subliniat şi Sorin Popescu, coordonator al Grupului de Comunicare ARPIM.