Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
România are prea puţine arii protejate
▲ România deţine cel mai diversificat şi valoros patrimoniu natural din Europa, însă suprafaţa totală a ariilor protejate este, încă, mult sub media Uniunii Europene - 7%, faţă de 15% ▲ Din totalul de 982 de arii naturale protejate existente în România, 36 au fost atribuite în custodie în cursul anului 2006 ▲ Parcul naţional reprezintă o arie naturală protejată, administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere, iar parcul natural se constituie în special pentru conservarea peisajului ▲
România deţine cel mai diversificat şi valoros patrimoniu natural din Europa, însă suprafaţa totală a ariilor protejate este încă mult sub media Uniunii Europene - 7%, faţă de 15%, potrivit unei situaţii publicată pe site-ul Ministerului Mediului. Conform legislaţiei în vigoare privind regimul ariilor naturale protejate, conservare a habitatelor naturale, florei şi faunei sălbatice, în România au fost identificate mai multe categorii de arii protejate, de la rezevaţii ştiinţifice la monumente ale naturii, până la parcuri naturale sau zone umede de importanţă internaţională. Din totalul de 982 de arii naturale protejate existente în România, 36 au fost atribuite în custodie în cursul anului 2006. Totalul ariilor naturale protejate pentru care s-au încheiat convenţii de custodie este de 375, conform bazei de date existente la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). La momentul actual, în România există 26 de parcuri naţionale şi naturale (13 parcuri naţionale şi 13 parcuri naturale), încadrate, conform clasificării IUCN, în categoriile II, respectiv V. Parcul naţional reprezintă o arie naturală protejată, administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere, iar parcul natural se constituie în special pentru conservarea peisajului. Parcul Retezat, unul dintre cele mai importante ecosisteme din Europa Pe 24 mai 2009, Parcul Naţional Retezat a fost desemnat de către Consiliul Europei unul dintre cele mai importante arii naturale protejate din Europa, inaugurată în 1935, pe fostul domeniu de vânătoare al Casei Regale. Din 2008, rezervaţia naturală a intrat în cursa pentru cele mai noi şapte minuni ale lumii, campanie demarată de Fundaţia canadiană „New7 Wonders“. După ce la începutul acestui an, Retezatul ocupa locul 4 în întrecerea mondială, la finele lunii mai, locaţia se clasa pe poziţia 34 din 56 de locuri alocate categoriei „Parcuri şi Rezervaţii Naţionale Naturale“. Din totalul celor 261 de nominalizări propuse, vor fi alese 77 de locaţii, ce vor fi evaluate de către un comitet de experţi care, pe 21 iulie 2009, va stabili 21 de finaliste. Selecţia finală se va face online, rezultatul urmând să fie anunţat în anul 2011. Parcul Naţional Retezat se întinde pe o suprafaţă de peste 35.000 de hectare şi, potrivit specialiştilor, este ultima pădure din Europa în care omul nu a pus niciodată piciorul. În fiecare lună, zeci de grupuri de turişti ajung în zonă, însă cei mai mulţi optează să practice schi pe pârtia special amenajată. Parcul are peste 20 de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri şi 80 de lacuri, cele mai cunoscute fiind Bucura (cel mai întins lac glaciar din ţară, cu o suprafaţă de nouă hectare) şi Zănoaga (cu cea mai mare adâncime din România - 29 de metri). Potrivit datelor Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile totale înregistrate pentru administrarea parcurilor naturale şi naţionale au fost, în 2008, de 13,5 milioane lei, din care numai salariile au reprezentat circa 8,2 milioane de lei. Din totalul cheltuielilor, circa 11,2 milioane de lei au fost suportate de regie, iar 2,3 milioane de lei din alte fonduri.