Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România are un ghid turistic online - „Explore RO”
Ministerul Turismului (MT) a lansat la Berlin, în cadrul celui mai mare târg de turism din lume, aplicaţia online „Explore RO”, un ghid turistic online creat atât pentru turiştii străini, cât şi pentru românii care vor să redescopere România. Cu ajutorul aplicației, ministerul intenţionează să promoveze staţiunile balneoclimaterice ca destinaţii atractive pentru relaxare şi tratament.
Prezent la Internationale Tourismus Börse (ITB), cel mai mare târg de turism din lume, organizat de miercuri până duminică în Berlin, Ministerul Turismului a lansat aplicaţia „Explore RO”, un ghid turistic al României, în variantă electronică, disponibil în limba engleză şi care poate fi descărcat gratuit din Appstore şi Google Play. „Aplicaţia este un prim pas spre o promovare coerentă pe care o lansăm ca o linie principală în ceea ce priveşte viitorul turistic al României”, declară Mircea Dobre, ministrul turismului. Acesta vorbește și despre un al doilea pas, „care înseamnă o upgradare zilnică a acestei aplicaţii”, pentru a se ajunge „până la momentul în care inclusiv unităţi de cazare, chiar şi agenţii de turism se vor afla în interiorul aplicaţiei”.
La ediţia din acest an a ITB Berlin, 40 de expozanţi, tour-operatori, administraţii publice şi asociaţii de promovare din toată ţara își vor prezenta ofertele la standul României.
Cu această ocazie, România promovează în premieră la Berlin turismul ecvestru, în condiţiile în care 152 de pensiuni autohtone dispun de cai, iar 35 dintre acestea pot organiza în condiţii bune trasee ecvestre, potrivit tour-operatorului care oferă acest tip de agrement. „Mulţi germani sunt în căutare de astfel de aventuri la noi în ţară”, susține Florina Ioanid, managerul Equestrian Adventures.
Potrivit reprezentanților ministerului, pe termen lung se urmărește promovarea staţiunilor balneoclimaterice ca destinaţii de interes major pentru cetăţenii europeni, atât pentru relaxare, cât şi pentru tratament sau recuperare medicală. În acest sens, s-au alocat 90 milioane de euro din partea Uniunii Europene, pentru perioada 2014-2020, pentru dezvoltarea acestui sector. Conform datelor statistice, în 2016, din numărul total al turiştilor din staţiunile balneo românești, mai puţin de 10% au fost străini. Și aceasta întrucât „instituţiile de asigurări medicale din unele ţări europene refuză să deconteze tratamentul sau recuperările clienţilor lor efectuate în România, motivul invocat fiind cel al lipsei standardelor de calitate recunoscute la nivel european în staţiunile româneşti, după cum menţionează oficialii Ministerului Turismului.
În acest context, ministerul a anunţat iniţierea unor demersuri pe lângă instituţiile europene, în vederea aducerii la un numitor comun a standardelor de calitate impuse în domeniul turismului, astfel încât să nu existe diferenţe majore de abordare între state a problemei deconturilor de către asiguratorii de sănătate.
O altă preocupare a ministerului este finalizarea investiţiilor în domeniile schiabile de la Voineasa, Câmpulung Moldovenesc şi Straja, precum şi centrele de tratament din Borsec şi Govora, cu un buget de aproximativ 25 milioane de lei, potrivit ministrului Dobre.
România are o participare constantă la târgul de la Berlin, dedicat atât specialiştilor din domeniul turismului, cât şi vizitatorilor, încă din 1970. Pe toată perioada evenimentului, la standul României au loc demonstraţii de încondeiat ouă, olărit - ceramică de Cucuteni, realizare şi design de port popular românesc şi bijuterii tradiţionale.