Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România critică planul UE de reducere a emisiilor de carbon
Oficiali din România, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au semnat, vineri, o declaraţie prin care susţin că planul Uniunii Europene (UE) de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 20% până în 2020 va creşte dependenţa acestor state de importurile de gaze naturale din Rusia. „Pachetul de norme pentru mediu şi energie (al UE) va creşte substanţial cererea de gaz importat în anumite state membre, accentuându-le dependenţa faţă de sursele externe de aprovizionare“, au declarat reprezentanţii celor cinci state, după încheierea reuniunii de la Varşovia. UE ar trebui să se concentreze în egală măsură pentru asigurarea securităţii energetice, au adăugat ei. „Comisia Europeană ar trebui să acţioneze cu mai multă ambiţie în domeniul asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice şi ar trebui să propună soluţii la fel de îndrăzneţe ca cele din pachetul pentru mediu şi energie“, au spus aceştia. Uniunea Europeană încearcă să scadă cu o cincime emisiile de CO2 până în 2020, comparativ cu nivelul din 1990. Statele est-europene consideră însă că o asemenea măsură va conduce la majorarea importurilor de gaz natural din Rusia, întrucât emisiile acestuia sunt mult mai reduse decât ale altor hidrocarburi. Reprezentantul Cehiei, prezent la discuţii, a rămas neutru şi nu a semnat declaraţia, ţara sa urmând să preia, în ianuarie, preşedenţia rotativă a UE. Scurtul război dintre Rusia şi Georgia a contribuit la agravarea temerilor privind dependenţa de resursele energetice ruseşti, însă comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, a susţinut, săptămâna aceasta, într-un interviu, că statele membre ale UE ar trebui să coopereze cu Rusia în domeniul energetic. Cele cinci state au criticat şi efectele măsurilor UE asupra preţului energiei, care ar urma să urce cu aproximativ 70% din 2013, când producătorii de electricitate ar urma să achiziţioneze certificate pentru emisii de CO2, a precizat reprezentantul Poloniei.