Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România deschide drumul reactoarelor mici în Europa
Centralele SMR (Small Modular Reactor) sunt reactoare modulare mici, care folosesc o tehnologie aprobată în 2020 de Comisia de Reglementare din SUA, după testări care au durat 10 ani şi au costat peste 500 de milioane de dolari. Prima centrală de acest tip din Europa va fi instalată în România, la Doicești, județul Dâmbovița, pe amplasamentul unei foste termocentrale. Vechea centrală pe cărbune de la Doiceşti va reintra, astfel, în Sistemul Energetic Naţional, cu aceeaşi putere instalată, dar beneficiind de tehnologie modernă și sustenabilă.
Pentru susţinerea studiilor de proiectare a centralei SMR de la Doicești, Guvernul SUA și firma americană NuScale Power, care deține tehnologia respectivă, vor contribui cu 14 milioane de dolari, a anunţat Casa Albă duminică, potrivit Agerpres.
Centrala din România este unul dintre proiectele emblematice ale Parteneriatului pentru infrastructura globală (PGII), prin care vor fi mobilizate sute de miliarde de dolari, lansat oficial la summitul liderilor G7 de la Schloss Elmau, Germania, care a avut loc weekendul trecut.
„Până în prezent, SUA au sprijinit deja dezvoltarea SMR-urilor în ţara noastră prin realizarea unui studiu amănunţit, care a durat 18 luni, în urma căruia am identificat amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa”, a amintit ministrul energiei, Virgil Popescu, într-un mesaj în care a salutat anunțul Casei Albe.
El a subliniat importanţa proiectului pentru comunitatea locală care va beneficia de faptul că „fosta termocentrală va primi o nouă viaţă, va reintra pe harta energetică a României, oferindu-le locuitorilor din Doiceşti prosperitate, locuri de muncă, dezvoltarea comunităţii şi acces la energie curată şi sigură, fără poluare, spre deosebire de modul în care opera termocentrala în trecut”.
Potrivit companiei naţionale Nuclearelectrica, prin intermediul căreia se va trece la dezvoltarea SMR, prima astfel de centrală va fi implementată până în 2030, va avea 6 module şi o putere instalată de 462 MWe. Se estimează că va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, 2.300 de locuri de muncă în producţie şi va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
În ceea ce privește formarea personalului specializat, la Universitatea Politehnică din Bucureşti va fi instalat un centru E2, primul din Europa, un simulator pentru reactoarele SMR, a anunțat luna trecută Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica. Până în prezent, compania NuScale a deschis trei centre E2 în Statele Unite.
Centrul E2 utilizează modelarea computerizată de ultimă generaţie a camerei de comandă a unei centrale NuScale. Utilizatorii vor avea ocazia să preia rolul de „operator în camera de comandă” la o centrală cu 12 unităţi. Instalarea centrului E2 şi formarea instructorilor centrului vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2023. (C. Z.)