Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România duce lipsă de incineratoare pentru animale
▲ În momentul de faţă, în România, există o singură firmă abilitată să ridice şi să incinereze cadavrele de animale ▲ În prezent, sunt discuţii să se achiziţioneze şi incineratoare mobile, mai ales după ce România s-a confruntat şi cu problema gripei aviare ▲ Un incinerator performant de fermă costă în jur de 200-300.000 de euro, cu toate filtrele instalate ▲
În judeţul Neamţ, un auto-tractor încărcat cu peste 10 tone de cadavre de animale s-a răsturnat pe raza comunei Poiana Teiului. Încărcătura acoperită doar cu o prelată, aparţinând firmei Protan, s-a împrăştiat pe marginea şoselei. Cadavrele animalelor trebuiau să ajungă la un incinerator din Dej, pentru că în Roman firma în cauză nu mai deţinea autorizaţie de incinerare. Incidentul aduce în discuţie lipsa de incineratoare corespunzătoare pe teritoriul României. Potrivit legii în vigoare, incinerarea cadavrelor animalelor în România se face prin intermediul firmei Protan, singura abilitată să ridice cadavrele şi să le incinereze în propriile unităţi autorizate. Însă firma nu mai are autorizare de incinerare decât pentru câteva unităţi din patru judeţe: Prahova, Neamţ, Bacău şi Bihor. Prea puţine unităţi de incinerare Aceste unităţi sunt însă prea puţine, după cum recunoaşte şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Csutak Nagy, care spune, că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, regulile privind această activitate, care nu trebuie să dăuneze mediul, sunt deosebit de restrictive. „Având în vedere că aderarea s-a făcut din 2007, sigur că nici nu s-a făcut evaluarea conform situaţiei apărute. Poate să apară şi o epizootie sau alte şi alte situaţii, când trebuie să extinzi activitatea de incinerare. Pe lângă aceste incineratoare cu caracter permanent şi fix, vrem să achiziţionăm nişte incineratoare mobile, cu capacitate mai mare, care au posibilitatea de intervenţie rapidă, promptă, la nivelul locului şi care se şi pot muta“, a spus vicepreşedintele ANSVSA. Dacă la început o astfel de iniţiativă era privită pe termen lung, Csutak Nagy spune că autorităţile sunt nevoite să devanseze perioada de achiziţie, astfel încât, incineratoarele europene şi nepoluante să fie cumpărate mult mai devreme. Asta deoarece, precizeză vicepreşedintele ANSVA, au apărut mai multe probleme în ultima perioadă. De menţionat numai cazul companiei americane Smithfield din Timiş care, în urma constatării pestei porcine, a fost nevoită să aducă din Marea Britanie utilajele necesare incinerarii animalelor bolnave. Ieri a şi început, de altfel, montarea cuptoarelor de incinerare. Tot din Marea Britanie ar urma să sosească şi o linie de electrocutare pentru eutanasierea celor aproximativ 40 de mii de porci în două dintre cele 33 de ferme ale companiei în care a fost găsită boala. Fermele au dreptul la propriul incinerator Legea română mai reglementează şi un al doilea sistem de incinerare, şi anume faptul că fermele au dreptul să-şi facă propriul incinerator, dar el poate fi folosit numai pentru cadavrele provenite din propria fermă. Preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii spune însă că firmele se gândesc de două ori înainte de a decide să-şi deschidă propriile incineratoare, pentru că o astfel de investiţie costă foarte mult, iar aceste cuptoare de incinerare trebuie să respecte standardele europene. „Nu aş putea să spun cine şi-a cumpărat şi cine nu. Au fost multiple discuţii. Un incinerator performant de fermă costă în jur de 200-300.000 de euro, cu toate filtrele instalate. Dar acum, ca să fie pentru o singură fermă, trebuie calculată foarte bine capacitatea lui, să nu devină nerentabil“, a declarat Sorin Minea. De altfel, acesta spune că a participat la câteva discuţii despre inventarea unor incineratoare noi.