Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România nu îndeplineşte condiţiile pentru trecerea la euro
Comisia Europeană a prezentat miercuri Raportul de convergenţă din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat să adopte moneda euro.
Potrivit documentului, România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro. Mai exact, țara noastră nu satisface criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.
Din cele șapte state, doar Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, ceea ce va aduce numărul statelor membre din zona euro la douăzeci, a arătat Comisia Europeană, potrivit Agerpres.
Raportul mai arată că Suedia și Croaţia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria şi Croaţia - criteriul cursului de schimb, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia şi Suedia - criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung, iar toate îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat UE care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv.
Statele membre care vor să adopte moneda euro sunt evaluate după criteriile de convergenţă, numite şi „criteriile de la Maastricht”, un set de cinci indicatori economici și juridici.
Între criterii se numără stabilitatea prețurilor, finanțe publice solide și sustenabile, rata dobânzilor pe termen lung și stabilitatea cursului de schimb. Următorul Raport de convergență va fi publicat de Comisia Europeană peste doi ani. (C. Z.)