Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România, penultimul loc în UE la culturile organice
Culturile organice în Uniunea Europeană se întindeau, în 2008, pe o suprafaţă de 7,8 milioane de hectare, în creştere cu 7% comparativ cu 2007, potrivit datelor prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În 2007, din totalul suprafeţei agricole, România utiliza doar 0,9% pentru culturi organice, fiind pe penultimul loc din Europa, după Malta. Între 2005 şi 2008 datele disponibile arată o creştere de 21% a suprafeţei totale utilizate pentru culturi organice în Uniunea Europeană. Cele mai mari suprafeţe din UE27 utilizate pentru culturi organice în 2008 erau în Spania (1,3 milioane de hectare), Italia (un milion de hectare), Germania (0,9 milioane de hectare), Marea Britanie (0,7 milioane de hectare) şi Franţa (0,6 milioane de hectare). Între 2007 şi 2008 suprafaţa totală utilizată pentru culturi organice a crescut în toate statele membre ale UE27, cu excepţia Italiei. Cea mai semnificativă creştere s-a înregistrat în Spania (33%), Bulgaria (22%), Slovacia (19%), Ungaria (15%) şi Grecia (14%). România a înregistrat o creştere de 6,6% a creşterii suprafeţelor utilizate pentru culturi organice în perioada 2007-2008. În 2008, România avea 140.000 de hectare utilizate pentru culturi organice.