Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„România se află în cea mai gravă criză economică din ultimii 60 de ani“
"România se află în cea mai gravă criză economică din ultimii 60 de ani", a declarat, luni, prim-ministrul Emil Boc, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, la şedinţa de asumare a răspunderii Guvernului pentru măsurile de austeritate
Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru două legi, care prevăd reducerea cu 15% a pensiilor, diminuarea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar, precum şi recalcularea pensiilor speciale. "Ne aflăm în cea mai gravă criză economică din ultimii 60 de ani. În plan intern, consumăm mai mult decât producem, iar în anii de creştere economică - şi mă refer în special la 2007 şi 2008 - în mod iresponsabil am oferit salarii şi pensii fără acoperire în productivitatea muncii", a spus Emil Boc. În discursul susţinut în Parlament, premierul a arătat că, în absenţa măsurilor de austeritate anunţate, România ar ajunge în acest an la un deficit bugetar de 9,1% din produsul intern brut şi ar trebui să se împrumute cu 11 miliarde de euro pentru a-l acoperi. Premierul a precizat însă că şi în situaţia în care Guvernul implementează reducerile de cheltuieli bugetare, pentru a atinge un deficit de 6,8% din PIB în 2010, România tot ar avea nevoie de un aport de 8,4 miliarde de euro. Guvernul a admis, luni, patru amendamente ale parlamentarilor la proiectul de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi un amendament la proiectul de lege privind unele măsuri în domeniul pensiilor. Potrivit premierului, primul amendament precizează că pensia socială minimă nu scade sub 350 de lei, iar al doilea se referă la faptul că salariile şi pensiile vor fi diminuate "de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Şeful Executivului a menţionat că al treilea amendament admis precizează că salariile angajaţiilor cabinetelor parlamentare, plătite din sumele forfetare ale parlamentarilor, se reduc cu 25%, iar al patrulea se referă la veniturile membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale, care intră şi ele sub incidenţa legii pentru reducerea cu 25%.