Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România şi-a redus la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră
România şi-a redus, după 1989, la mai puţin de jumătate emisiile de gaze cu efect de seră, a declarat Attila Korodi, ministrul mediului şi schimbărilor climatice şi vicepreşedintele Adunării Naţiunilor Unite de Mediu (UNEA), la summitul Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la New York.
„România s-a aflat de la început în prima linie a luptei împotriva schimbărilor climatice. Ţara noastră a fost primul stat care în 2001 a ratificat Protocolul de la Kyoto, angajându-se să-şi diminueze cu 8% emisiile de gaze cu efect de seră, faţă de anul său de referinţă, 1989“, a spus Attila Korodi. Peste 120 de şefi de stat şi de guvern au insistat pentru acţiune imediată şi fermă la summitul Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la New York. Pledând pentru contribuţii asumate de toate naţiunile, summitul îşi doreşte să consolideze bazele pentru încheierea noului acord global în domeniul schimbărilor climatice.
Acest acord cu valoare juridică este aşteptat să fie semnat în decembrie 2015, la Paris, şi va intra în vigoare din 2020, se arată într-un comunicat al MMSC. (Oana Nistor)