Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România și Bulgaria speră încă la aderarea la Schengen
Spaţiul Schengen, cea mai mare zonă de circulaţie fără control la graniţe din lume, ar urma să se extindă în scurt timp. Deocamdată, din el fac parte 22 de state membre UE şi patru state nemembre (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein). Alte trei state UE bat acum la porţile Schengen - Croaţia, Bulgaria şi România.
Din cele 27 de state membre ale UE, doar cinci nu sunt în spațiul Schengen: Bulgaria, România, Croaţia, Cipru şi Irlanda, scrie Agerpres. Preşedinţia cehă a Consiliului UE susține aderarea împreună a Bulgariei, României și Croaţiei. Este de aşteptat ca votul pe acest subiect să aibă loc în 9 decembrie, fiind necesară o decizie unanimă.
Din cele trei candidate, Croaţia pare a fi cea mai sigură de finalizarea acestui proces, având în vedere că nici un membru nu a anunțat că se opune prin veto. Inclusiv Slovenia, cu care Zagrebul are un diferend frontalier de zeci de ani, și-a declarat sprijinul.
România şi Bulgaria aşteaptă de 11 ani. Consiliul UE şi Parlamentul European au confirmat în iunie 2011 că cele două îndeplinesc criteriile de aderare. Cu toate acestea, în septembrie 2011, Ţările de Jos şi Finlanda s-au opus prin veto aderării, invocând insuficienta combatere a corupţiei şi a criminalităţii organizate. La 18 octombrie 2022 - pentru a patra oară din 2018 - Parlamentul European a cerut statelor din Consiliul UE să integreze fără întârziere România şi Bulgaria în Schengen.
Cu toate acestea, Ţările de Jos continuă să pună sub semnul întrebării pregătirea Bulgariei şi României. În octombrie 2022, Parlamentul olandez s-a declarat, printr-o rezoluție, împotriva integrării celor două țări în Schengen.
Ca reacție la acest gest, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, spunea la 21 octombrie că „Bulgaria şi România sunt ostatice ale politicii interne din Ţările de Jos, iar acest lucru nu va dura mult timp”, deoarece „Olanda este deja izolată în Consiliu”.
Ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, consideră că mai este loc pentru paşi politici, diplomatici şi tehnici, fiind convins că „partea olandeză evaluează absolut toate opţiunile şi variantele”.
Potrivit europarlamentarului Victor Negrescu, există trei scenarii posibile în ceea ce priveşte aderarea României. Primul scenariu ar fi un vot pozitiv unanim, cu anumite condiționalități, din partea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 9 decembrie.
În al doilea scenariu, votul urmează a fi reprogramat câteva zile, până la aflarea concluziilor ultimului raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare - MCV şi a avizului Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei. Este posibilă inclusiv decuplarea Bulgariei de România, potrivit lui Negrescu. În al treilea scenariu, decizia va fi amânată până după alegerile din Ţările de Jos din martie 2023. (C. Z.)