Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România vrea noi măsuri comunitare în sectorul laptelui
Un număr de 16 state (inclusiv România) din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au declarat favorabile introducerii unei noi reglementări în sectorul laptelui care să însoţească eliminarea sistemului cotelor, sprijinind astfel o iniţiativă franco-germană în acest sens, potrivit AFP. Într-un document distribuit cu ocazia reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor europeni ai Agriculturii, cele 16 state au estimat că „noi forme de reglementare la scară europeană vor fi necesare pentru ca sectorul laptelui să nu depindă numai de regulile pieţei“.
Textul apreciază că măsurile existente de reglementare „au contribuit la evitarea unei prăbuşiri şi mai mari a pieţelor, însă nu sunt suficiente pentru a îmbunătăţi situaţia cu care s-au confruntat exploataţiile agricole“. Concret, Franţa ar dori în special generalizarea la nivelul Europei a fixării unui preţ minim într-o manieră contractuală între procesatori şi producători. Aflate la originea acestei iniţiative, Franţa şi Germania au obţinut sprijinul majorităţii ţărilor din UE. În schimb, ţările din Nordul Europei, favorabile unei liberalizării a pieţei lapteluui, nu s-au asociat la această iniţiativă, dovadă a divergenţelor de opinie care există în Europa cu privire la viitorul acestui sector şi a agriculturii în general în UE.