Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii din diasporă, în atenţia inspectorilor sociali
Inspectorii sociali vor avea atribuţii şi în diasporă, pentru a veni astfel în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă românii care muncesc în străinătate. Totodată, beneficiarii ajutoarelor sociale, precum şi orice instituţie cu atribuţii în domeniu, vor putea fi verificaţi de inspectorii sociali chiar şi în zilele libere.
Cazurile sociale cu care se confruntă comunităţile româneşti de peste hotare vor fi evaluate de inspectorii sociali, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social, adoptate recent de Guvern. „Ţinând cont de migraţia externă a forţei de muncă şi de evenimentele de natură economică sau socială ce pot să apară în cadrul comunităţilor de români din afara graniţelor, inspectorii sociali primesc, în premieră, competenţe de evaluare a cazurilor sociale cu care se confruntă comunităţile româneşti de peste hotare. În acest fel, statul român va fi la curent cu privire la situaţia cetăţenilor săi din străinătate şi va putea adopta măsuri relevante, de prevenire şi control”, după cum arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Totodată, inspectorul social are dreptul la liber acces, chiar şi în afara orelor de program, în zilele libere sau în weekend, în sediul oricărei instituţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei sociale, precum şi în sediul celor care stabilesc modul de încadrare în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependenţă.
Inspecţia Socială va beneficia şi de un cadru legal unitar de sancţiuni, ce vor fi aplicate de către inspectori acolo unde se constată nereguli în modul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială. „Urmărim, pe de o parte, să avem servicii de calitate, în care să punem accentul pe prevenţie şi reintegrare socială, şi un sistem de beneficii sociale care să fie acordate celor care cu adevărat au nevoie de aceste beneficii, persoanelor cu adevărat vulnerabile”, a explicat ministrul muncii, Dragoş Pîslaru.
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), prin agenţiile teritoriale, efectuează plăţi anuale de 11,5 miliarde de lei pentru mai mult de 5,5 milioane de persoane, având un număr total de 330 de inspectori sociali, la nivel naţional. Misiunea acestora este de a verifica şi serviciile sociale, nu doar plăţile acordate. În urma controalelor efectuate s-a constatat că, anul trecut, s-au acordat drepturi necuvenite, în cuantum de 33,5 milioane de lei, iar pentru 26,4 milioane de lei au fost emise deja decizii de impunere, după cum precizează Ministerul Muncii. În privinţa sancţiunilor, pentru care nu exista o reglementare clară, au fost aplicate 350 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 154.500 de lei. Cele mai multe cazuri de venit minim garantat acordat în mod necuvenit s-au înregistrat în Dolj, Teleorman şi Argeş. În ceea ce priveşte alocaţia pentru susţinerea familiei, judeţele cu cele mai multe confirmări de plăţi nelegale au fost Gorj, Braşov şi Călăraşi.
„Avem în această ţară, într-un judeţ, o persoană cu 200.000 lei în cont, cu 3.800 lei dobândă aferentă, care beneficiază de ajutor social. De asemenea, avem o stradă, într-o comună, unde sunt 10 vecini, toţi cu handicap grav”, a exemplificat ministrul unele dintre neregulile întâlnite.
Potrivit Ministerului Muncii, verificările de până acum au fost făcute prin încrucişarea bazelor de date deţinute de ANOFM, ANAF, CNPP, Evidenţa Populaţiei, dar şi pe teren, prin verificarea suspiciunilor rezultate din suprapunerea bazelor de date.