Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii din Italia vor să fie recunoscuți oficial ca minoritate
Unul din dezideratele comunităţii româneşti din Peninsulă este cel de a deveni minoritate naţională recunoscută şi protejată de Constituţia Republicii Italiene. Inițiativa, care este mai veche, este repusă pe agendă de Claudiu Stănăşel, un român stabilit în orașul italian Prato și ales, în urmă cu patru ani, atunci când avea doar 24 de ani, vicepreşedinte al Consiliului local din localitate.
„Este vorba despre un demers politic în vederea modificării unui act normativ din 1999, Legea 482, care conţine «Regulamentul privind protecţia minorităţilor lingvistico-istorice». Prin modificarea acestei legi, românii ar putea deveni minoritate lingvistică recunoscută şi protejată de Constituţia Republicii Italiene, precum alte minorităţi între care cea albaneză, catalană, greacă, slovenă, croată şi franceză”, a menţionat Stănăşel, potrivit Agerpres.
Românul a mai declarat că în acest an va fi lansată pe tot teritoriul Italiei o campanie de informare, prin care vor fi explicate opiniei publice avantajele dobândirii acestui statut de către cea mai numeroasă comunitate de străini din Peninsulă. Printre acestea se numără accesul la finanțare, având în vedere că statul italian alocă anual între 5 şi 10 milioane de euro proiectelor dedicate minorităţilor recunoscute.
„Dacă vom realiza ceea ce ne-am propus, aceasta va însemna drepturi şi beneficii extinse pentru cetăţenii români din Italia şi promovarea susţinută a limbii şi a culturii noastre naţionale prin intermediul fondurilor puse la dispoziţie de către statul italian”, a spus Claudiu Stănăşel.
În Italia trăiesc peste 1,2 milioane de români, reprezentând aproape un sfert din totalul rezidenţilor străini. (C. Z.)