Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii îşi sărbătoresc ia
La 24 iunie, ca în fiecare an, în întreaga ţară sunt organizate numeroase evenimente ce au în centru lor ia, una dintre cele mai importante moşteniri naţionale şi culturale ale României. În străinătate, Ziua Universală a Iei este marcată la Ljubljana şi la Roma.
Cămaşa tradiţională românească, numită local ie, cămeşe, spăcel, ciupag etc., a reprezentat întotdeauna piesa principală a portului popular. Prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, ia punea în evidenţă statutul social-economic şi personalitatea purtătoarei.
Iniţiativa declarării unei zile dedicate iei a aparţinut comunităţii online „La Blouse Roumaine”, care a înaintat legislativului, în 2013, o propunere în acest sens. Prima Zi Universală a Iei a fost organizată în acelaşi an, la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene. Ziua Universală a Iei a devenit în timp un eveniment global, fiind sărbătorită în peste 100 de oraşe, din 50 de ţări din întreaga lume.
Şi în 2018, în întreaga ţară sunt organizate numeroase evenimente dedicate iei. Între acestea amintim: Ziua Universală a IEI 2018, organizată de comunitatea online „Semne Cusute” şi Muzeul Astra, în perioada 22-24 iunie, la Muzeul Astra din Sibiu; cea de-a treia ediţie a Zilei Iei la Muzeul Satului vâlcean; Sărbătoarea Iei şi a Portului Popular, ediţia a II-a, comuna Sadu, judeţul Sibiu; ateliere şi expoziţii tematice, spectacol de muzică populară şi concert de fanfară, la Hanul Greweln, municipiul Mediaş, judeţul Sibiu; tradiţionala Horă a Iilor, în cadrul Festivalului Naţional „Sărbătoarea Iilor”, ce se desfăşoară la Cezieni, judeţul Olt.
De asemenea, a treia ediţie a Festivalului „RomânIA Autentică” are loc simultan, la Hobiţa, în judeţul Gorj, la Iaşi, la Palatul Culturii, şi la Braşov, în Piaţa Sfatului, în zilele de 23 şi 24 iunie. Evenimentul reuneşte artişti, meşteşugari, antreprenori, iubitori ai iei.
„RomânIA Autentică este cel mai înălţător mod de a ne păstra şi proteja identitatea naţională”, a transmis primarul comunei Peştişani, Cosmin Pigui.
Un alt festival dedicat iei se va desfăşura la Bucureşti, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău). Este vorba de Festivalul Iei – IEsc care, până duminică, invită bucureştenii la activităţi care îmbină latura tradiţională cu cea modernă: concerte de folclor reinterpretat, expoziţii de ii vechi şi accesorii moderne, studiouri foto inedite, ateliere de creaţie şi o zonă gastronomică şi de relaxare.
Şi Casa Artelor „Dinu Lipatti” va găzdui, la acest sfârşit de săptămână, un Festival al Iei, care include o expoziţie de 20 de costume populare din colecţia Muzeului Ţăranului Român, filme artistice româneşti, documentare despre tradiţii şi obiceiuri, recitaluri corale şi expoziţii tematice.
La Muzeul de Artă din Piatra Neamţ, va fi vernisată, duminică, 24 iunie, la ora 12:00, expoziţia „Ia Neam(ţ)ului”, ce cuprinde reproduceri a 20 de cămăşi populare de acum 100 de ani, eveniment organizat în parteneriat cu Centrul pentru cultură şi artă „Carmen Saeculare”.
Tot pentru a sărbători ia, Romfilatelia a introdus în circulaţie vineri emisiunea de mărci poştale „Ia românească, unitate în spirit”, care va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online. Timbrele emisiunii de mărci poştale ilustrează ii din regiunile României cu valori nominale de 3 lei, 5 lei, 7 lei şi de 11,50 de lei.
În străinătate, Ziua Universală a Iei este marcată la Ljubljana, Slovenia, prin expoziţia cu acelaşi nume care se deschide la Muzeul de Etnografie al Sloveniei (13-29 iunie), la iniţiativa Ambasadei României în Republica Slovenia.
De asemenea, la Roma, Italia, de Ziua Universală a Iei 2018, vor avea loc ateliere meşteşugăreşti susţinute de meşteri populari, expoziţia „Feminitate şi împodobire'' şi un concert susţinut de Orchestra Naţională „Valahia” din Bucureşti, dirijor Marius Zorilă, solistă Lavinia Goste.