Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii, mai pesimişti de la an la an
În 2010 se înregistrează cel mai scăzut nivel al optimismului din 1990 până în prezent, arată datele unui raport realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române.
Aproape trei sferturi din populaţia României (72%) consideră că, în prezent, condiţiile de viaţă din ţară sunt mai proaste sau mult mai proaste decât în anii anteriori, în timp ce mai mult de jumătate dintre români (53%) apreciază că, peste un an, condiţiile de viaţă vor fi mai proaste sau mult mai proaste faţă de prezent, se arată într-un raport preliminar publicat, joi, de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV). La întrebarea "Cum estimaţi veniturile totale ale familiei dvs. în raport cu necesităţile?", 34% dintre cei chestionaţi au răspuns că acestea ajung doar pentru strictul necesar, iar 31% că nu ajung nici măcar pentru acesta. La solicitarea realizatorilor raportului de a caracteriza posibilitatea de a obţine un loc de muncă pe măsura intereselor şi capacităţilor dobândite, 39% dintre cei chestionaţi s-au declarat "neîncrezători", iar 37% au menţionat că perspectiva este una "scăzută". Aproape 90% dintre români sunt nemulţumiţi de clasa politică În ceea ce priveşte părerea repondenţilor despre scena politică, proporţia persoanelor nemulţumite sau foarte nemulţumite de acest aspect este de 87%. În plus, mai mult de jumătate dintre repondenţi (51%) apreciază în mod negativ felul în care este condusă ţara. Conform datelor din raport, dominanta temerilor populaţiei rămâne creşterea preţurilor, în proporţie de 90%, urmată de majorarea impozitelor (87%) şi criminalitate (45%).