Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii, sfătuiţi să-şi legalizeze şederea în Marea Britanie
Statutul celor peste 230.000 de români care lucrează în prezent legal în Marea Britanie nu se va schimba deocamdată, pe perioada negocierilor dintre Londra şi Bruxelles, care vor dura cel puţin doi ani. Ambasada României la Londra a îndemnat cetăţenii români care nu au, încă, reglementată şederea în Marea Britanie să obţină certificatul de înregistrare sau permisul de şedere.
Marea Britanie a iniţiat miercuri procedura ieşirii din Uniunea Europeană, după mai mult de patru decenii în care, la Londra, chestiunile economice au avut întâietate față de proiectul politic european. În acest context, autorităţile de la Bucureşti s-au grăbit să afirme răspicat că protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este o prioritate pentru Guvernul României. „Este necesară asigurarea unui tratament egal şi echitabil pentru cetăţenii români în raport cu cetăţenii celorlalte state membre”, a afirmat ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, care va face, în următoarele zile, o vizită în Marea Britanie pentru a discuta cu membrii comunităţii româneşti şi cu autorităţile britanice.
La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a precizat că Guvernul se va implica activ în protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie, în contextul declanşării procesului de ieşire din UE. „Sperăm că negocierile se vor purta într-un spirit constructiv, privilegiind interesele pe termen lung ale ambelor părţi, întrucât necesitatea unor legături cât mai strânse între Uniunea Europeană şi Regatul Unit nu poate fi pusă la îndoială”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, potrivit Mediafax.
De asemenea, Ana Birchall, ministru delegat pentru afaceri europene, a ţinut să-i asigure pe românii din Marea Britanie că „drepturile lor vor fi respectate şi că situaţia lor este tratată cu responsabilitate de partenerii europeni şi de cei britanici”.
Mai mult, la nivelul Guvernului a fost constituit un mecanism interministerial care are scopul să fundamenteze poziţia României şi să urmărească procesul de negociere a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu îşi doreşte ca cetăţenii români din Marea Britanie să aibă un statut incert, în contextul Brexit, afirmând că statul român se preocupă „foarte, foarte serios” de acest aspect. „Pot să-i asigur pe românii care trăiesc în Marea Britanie că nu este doar o formulă de politeţe, este o preocupare foarte, foarte serioasă pentru noi cum vor fi ei poziţionaţi acolo”, a declarat preşedintele.
Un sfat concret pentru următoarea perioadă a fost transmis de Ambasada României la Londra care a îndemnat cetăţenii români care nu au, încă, reglementată şederea în Marea Britanie să procedeze la înregistrarea la autorităţile locale, în special pentru obţinerea certificatului de înregistrare sau a permisului de şedere. Românii din Regat sunt sfătuiţi, de asemenea, pentru o bună informare, să urmărească evoluţia negocierilor de ieşire din UE a Marii Britanii, care ar urma să dureze cel puţin doi ani. Practic, în acest interval, reprezentanţii Uniunii şi decidenţii britanici vor stabili exact cum vor coopera politic şi economic în viitor şi ce statut vor avea cetăţenii UE stabiliţi în Marea Britanie.
Peste 2,2 milioane de europeni care lucrează în prezent în Marea Britanie îşi fac griji mai ales în legătură cu dreptul la muncă şi la libera circulaţie, după ce Guvernul de la Londra a declanşat procesul de ieşire din Uniunea Europeană.
Comunitatea românilor numără peste 230.000 de persoane, românii fiind pe locul al treilea după irlandezi (322.000) şi polonezi (916.000), cei mai mulţi imigranţi români muncind în industrie şi construcţii, servicii şi sănătate, potrivit Bloomberg.