Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii sunt deschişi la consultaţii virtuale
89% din români se folosesc de tehnologie pentru a pune întrebări suplimentare medicilor, 87% pentru interpre- tarea investigaţiilor medicale, 74% pentru monitorizarea evoluţiei unei afecţiuni, 72% pentru prescrierea tratamentului, iar 44% pentru a obține un diagnostic, potrivit unui studiu recent preluat de Agerpres.
Cercetarea de specialitate arată că şapte din zece români din mediul urban folosesc tehnologia în chestiuni legate de sănătate, iar cei mai mulţi dintre aceştia (58%) susţin că astfel îşi controlează starea de sănătate, un alt beneficiu indicat fiind o comunicare mai uşoară cu medicii (42%).
Mai mult, românii sunt deschişi consultaţiilor virtuale, în special pentru a pune întrebări suplimentare medicilor (89%), dar şi pentru interpretarea investigaţiilor medicale (87%), monitorizarea evoluţiei unei afecţiuni (74%), prescrierea tratamentului (72%) sau diagnostic (44%), se mai arată în același studiu.
Cei mai mulţi dintre români şi-ar dori să folosească aplicaţii sau platforme online pentru programări medicale (78%), acces la informaţii autorizate despre boli sau tratament (65%), găsirea medicilor specialişti potriviţi în funcţie de simptome şi eventual aflarea reputaţiei acestora sau opinia altor pacienţi (61%), ţinerea evidenţei rezultatelor analizelor şi a istoricului medical (57%), ţinerea evidenţei administrării tratamentului şi organizarea schemei de tratament (51%), monitorizarea stării de sănătate sau evoluţia afecţiunii (47%) sau suport pentru sarcini administrative precum reînnoirea reţetei (44%).
Când e vorba de investigaţii medicale de laborator, 61% din români preferă laboratoarele private. În cazul problemelor medicale mai serioase, însă, care impun spitalizare sau chiar intervenţie chirurgicală, românii apelează în mai mare măsură la sistemul de sănătate de stat. Astfel, anul trecut, în 39% din cazuri, aceștia au preferat serviciile de stat pentru spitalizare, în timp ce doar 9% au ales spitale private. În privinţa intervenţiilor chirurgicale, 25% din respondenţi au apelat la sistemul de stat, iar 11% la cel privat.
În ceea ce priveşte starea actuală de sănătate a românilor din mediul urban, 35% au declarat că suferă de boli cronice (50% din cei cu vârsta peste 45 de ani şi 24% din cei sub 45 de ani). Cei mai mulţi sunt interesaţi în special de prevenţie (58%), dar şi de informaţii actualizate pe teme legate de sănătate (34%), relevă studiul realizat pe un eşantion de 1.360 de respondenţi din mediul urban, cu vârsta de peste 18 ani, care utilizează internetul. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/-2,66%, la un nivel de încredere de 95%.
Pe de altă parte, datele Oficiului European de Statistică (Eurostat) publicate în acest an arată că românii sunt optimiști în privința stării lor de sănătate, deși ajung rar la medic și nu acordă o atenție prea mare prevenției. Potrivit Eurostat, 80,1% din populația țării noastre susține că are o stare de sănătate bună (53,6%) sau foarte bună (26,5%).
Dintre europeni, cei mai mulțumiți de sănătatea lor sunt ci-prioții, cu o pondere de 85%, urmați de greci, care declară în proporție de 84,7% că au o sănătate bună sau foarte bună, irlandezi, cu 84,2%, și suedezi, cu 83,4%. Cei mai pesimiști la acest capitol sunt croații, urmați de unguri și portughezi.
Pe de altă parte, este interesantă legătura între nivelul de studii şi percepţia asupra stării de sănătate. Astfel, dacă 61% din populația Uniunii Europene, cu un nivel scăzut de educație, declara că starea de sănătate este bună și foarte bună, proporția a crescut la aproape 85% pentru cei cu învățământ postliceal, universitar sau postuniversitar, potrivit aceluiaşi raport.